Tânără japoneză la anul 1000/ de Elisabeta Lăsconi
"Evantaiul lui Yasumi" de Jocelyne Godard ne duce în urmă cu o mie de ani, în rafinata Japonie a perioadei Heian, când la curtea imperială străluceau doamnele de onoare cu o educaţie aleasă şi pline de talent: Murasaki Shikibu a creat primul roman din literatura lumii şi capodoperă inegalabilă a prozei japoneze, "Povestea lui Genji", şi Sei Shonagon a inaugurat un gen de mare fineţe cu "Însemnări de căpătâi". Dar cele două scriitoare sunt prezenţe discrete în roman, eroina fiind o tânără aristocrată care trece prin multe peripeţii.
Yasumi îşi pierde mama şi pleacă în căutarea tatălui care le-a părăsit pe amândouă. Ea are doar câteva obiecte: evantaiul moştenit de la mamă, sabia lăsată de unchiul ei, beţisoarele cu care mănâncă, semn de bună educaţie, superioară oamenilor de rând care mâncau cu mâna. Tânăra este descendenta unei familii nobile şi vrea să-i fie recunoscut rangul, aşa că se aventurează din provincia natală, Masushi, străbate mai multe provincii până în capitala Kyoto.
Fata vrea să ajungă la curtea imperială, cu scopul clar să ocupe locul cuvenit în clanul cel mai puternic al epocii, Fujiwara, din care făceau parte şi cele două soţii ale împăratului. Străbate mai multe provincii, lucrează ca să câştige cât să poată cumpăra un cal, are parte de întâlniri ieşite din comun: un nobil dorea acelaşi cal, călugări de la temple ascund secrete şi îi încredinţează anumite misiuni, bandiţii o urmăresc. Căpetenia lor, de care fata se îndrăgosteşte se dovedeşte a fi şi el nobil din aceeaşi familie, proscris care luptă să-şi recapete locul.
La curtea imperială, Yasumi constată cât de necioplită este în comparaţie cu doamnele de acolo, cum tatăl refuză să o recunoască, iar fraţii o dispreţuiesc. Instrucţia de care a avut parte la templu de la un călugăr cărturar trebuie completată cu o educaţie rafinată, demnă de o Fujiwara, are norocul ca una dintre femeile cele mai cultivate, chinezoaica Song Li, stăpâna Pavilionului Glicinelor, frecventat de nobili şi cărturari, să o accepte ca învăţăcel.
Fundalul istoric înfăţişează o Japonie contradictorie pentru cititorul european de astăzi: bandiţii bântuie în provincii şi duc lupte cu soldaţii şi militarii, din care de multe ori ies învingători, seniorii din provinciile îndepărtate cad la înţelegere cu marile căpetenii şi pornesc să jefuiască şi să prade mai ales prin expediţii în ţările vecine, iar la curtea imperială domneşte un stil de viaţă plin de fast, de eleganţă, convenţiile şi frumosul domină eticheta.
Yasumi cea impetuoasă şi simplă reuşeşte să atragă atenţia nobililor şi a împăratului şi a împărătesei, dibuie cu ajutorul maestrei chinezoaice regulile şi căile ce le are de respectat şi de urmat. Iapa cumpărată pe drumurile provinciei rămâne ajutorul ei preţios şi prietena cea mai bună, când aleargă ca să-şi salveze viaţa ori să câştige la cursele de cai.
Toate sunt interesante în această lume, nu în ultimul rând curtoazia legăturilor amoroase, arta de a exprima ce simţi ori ce doreşti scriind un poem, la o provocare se răspunde tot prin poezie. Viaţa cotidiană de la curtea imperială stă sub semnul frumosului, de la kimonouri sofisticate la fineţea caligrafiei, de la fardarea picturală aproape a chipului la evantaie pline de simboluri şi la codificarea gesturilor.
Jocelyne Godard scrie despre lumea japoneză, după succesul romanelor ei istorice despre Evul Mediu european, mizând pe formula din foiletoanele din secolul al XIX-lea, marca Alexandre Dumas. Majoritatea romanelor se înşiră în serii lungi: 10 romane sunt dedicate iubirilor unor femei celebre, alte 11 se petrec în Egipt, 6 romane pe Valea Loarei, tot atâtea sunt dedicate tapiseriilor de la Cluny.
O manufactură a ficţiunii, aşa arată opera acestei scriitoare cunoscute în cultura franceză, cultură ce îşi iubeşte şi preţuieşte istoria. Autoarea nu se teme să scrie romane populare şi vine spre noi făcând un lung ocol prin îndepărtata Japonie, ca să ne ia prin surprindere şi să ne cucerească.
Jocelyne Godard, Evantaiul lui Yasumi, traducere din limba franceză de Diana Morăraşu, Editura Nemira, 2011, 624 pagini
ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).
Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.