AKTA lansează servicii de televiziune HD prin cablu, după o investiţie de 100.000 de euro

Autor: Adrian Seceleanu 23.05.2011

Digital Cable Systems S.A, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală telecom, a lansat serviciile de televiziune de înaltă definiţie (High Definition - HD), în urma unei investiţii de 100.000 euro.

Pentru moment abonaţii AKTA vor avea, pentru început, acces la televiziune full HD pentru posturile PRO TV, Sport.ro, TVR, respectiv History, urmând ca această ofertă să crească în viitorul apropiat.

"Preţurile pachetelor sunt de 10 lei, cu o reducere de 50% pentru clienţii AKTA Digital Total Pack, respectiv de 20 lei, cu o reducere de 25%, pentru ceilalţi abonaţi AKTA Digital Start", potrivit reprezentanţilor companiei.

"Apetitiul consumatorilor pentru televizoare de ultimă generaţie, LCD sau plasmă, compatibile HD, demonstrat de cele mai recente studii de piaţă, ne-a determinat să lansăm pachetul AKTA HD. Televiziunea HD iese tot mai mult dintr-o zona de nişă localizată geografic în oraşele mari şi se extinde. Dezvoltarea a fost determinată de creşterea numărului de programe disponibile în acest format cât şi de preţul tot mai accesibil al abonamentelor," declară Dinu Malacopol, CEO DCS.

La sfârşitul lui 2010, DCS avea un număr de 180.000 de abonaţi la servicii de cablu analogic şi digital.