Dominique Strauss-Kahn ar fi invitat în apartament 2 angajate ale hotelului, care l-ar fi refuzat

Autor: Mediafax 23.05.2011

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a căutat compania a două angajate ale hotelului Sofitel din Manhattan, cu o zi înainte de presupusa tentativă de viol asupra unei cameriste, potrivit unei surse din poliţie apropiată anchetei, relatează CNN.

În timp ce o recepţioneră îl conducea pe Strauss-Kahn la apartament, după înregistrarea la hotel, acesta i-a cerut să rămână "pentru nişte şampanie", potrivit sursei, dar recepţionera le-a spus investigatorilor că l-a refuzat.

Ulterior, potrivit aceleiaşi surse, Strauss-Kahn a sunat-o, din apartamentul său, pe o altă recepţioneră, pentru a o întreba dacă vrea să i se alăture, pentru a bea ceva împreună, după program. Ca şi prima recepţioneră, aceasta a refuzat invitaţia directorului FMI. "L-a descris ca pe un flirt", a declarat sursa citată.

Detalii suplimentare încep să apară, din interviurile poliţiei cu personalul hotelului, despre contactele pe care le-ar fi putut avea angajaţii hotelului cu clientul, înainte de presupusa agresiune sexuală.

Între timp, o altă sursă din poliţie a oferit mai multe detalii despre momentul în care poliţia a pătruns în avionul Air France cu destinaţia Paris, pe Aeroportul J. F. Kennedy, pentru reţinerea acestuia. Această sursă a declarat că Strauss-Kahn i-a întrebat pe poliţişti ce s-a întâmplat. O altă sursă a declarat că acesta a rămas tăcut când a fost transferat unor detectivi din New York şi când a fost interogat de investigatori din cadrul unei unităţi speciale, Special Victims Unit.