După Coca-Cola şi UPC, Dragoş Militaru merge la Fabryo

Autor: Andreea Neferu 23.05.2011

Producătorul de lacuri şi vopsele Fabryo Corpo­ra­tion, deţinut de fondul de investiţii suedez Oresa Ventures, l-a numit pe Dragoş Militaru (

foto

), 41 de ani, în poziţia de chief marketing officer (director de marketing).

Militaru, care a lucrat anterior în cadrul unor companii precum Coca-Cola sau UPC, urmează să dezvolte strategia de brand pentru următorii ani şi să coordoneze procesele co­mer­ciale şi de dezvoltare a businessului. El îl va înlocui astfel pe Ştefan Teodorescu, fostul direc­tor de marketing al Fabryo Corporation, care în prezent este group brands director în cadrul producătorului de bere Ursus Breweries.

"Fabryo se află într-o etapă importantă de dez­vol­tare, iar direcţiile stra­te­gice trasate acum tre­buie să fie în conformitate cu potenţialul real al măr­ci­l­or, al segmentului în care activăm şi cu obiec­ti­vul de a ne consolida po­ziţia pe piaţa lacurilor şi vop­selelor decorative", a declarat Aliz Kosza, direc­tor general al Fabryo.

Militaru este absol­vent al Facultăţii de Elec­tro­nică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine o specializare în management strategic avansat la şcoala elveţiană de business IMD.

El a lucrat anterior timp de 14 ani în industria băuturilor răcoritoare, în cadrul Coca-Cola HBC şi The Coca-Cola Company, dar şi în cadrul UPC, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii prin cablu de pe plan local. În cadrul Coca-Cola, Militaru a fost cel care a integrat pro­ducătorul local Dorna în sistemul Coca-Cola şi a adus pe piaţă primele automate pentru distribuţia produselor com­paniei.

El a parcurs numeroase etape în cadrul producătorului de băuturi răcoritoare, ocupând şi funcţiile de market manager pentru România şi Moldova, respectiv market operations director pentru regiunea Europa de Sud-Est.