Pierderile companiilor de asigurări s-au înjumătăţit anul trecut, la 10 mil. euro

Autori: Adrian Dumitrache , Ciprian Botea 24.05.2011

Piaţa asigurărilor a înregistrat anul trecut o pierdere agregată de aproximativ 41 mil. lei (9,7 mil. euro), cu 60% mai mică decât în 2009, când rezultatul negativ depăşise 100 mil. lei, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

"Reducerea pierderilor la nivelul industriei arată că asigurătorii, într-un an de criză, au fost mai atenţi cu cheltuielile şi în acest context au reuşit să-şi îmbunătăţească rezultatul net", a declarat Angela Toncescu, preşedintele CSA, prezentă la Forumul Internaţional de Asigurări-Reasigurări.

Aproape jumătate din cele 43 de companii de asigurări active la sfârşitul lunii decembrie au raportat pentru 2010 o pierdere cumulată de 277 mil. lei (65 mil. euro), cu 34% mai puţin decât în anul anterior. Profiturile înregistrate de ceilalţi asigurători au însumat 235 mil. lei (circa 55 mil. euro).

Industria de asigurări a înregistrat pierderi începând din 2006, valoarea cumulată a acestora depăşind un miliard de lei, ceea ce a forţat acţionarii să aducă sute de milioane de euro la capital. Numai anul trecut majorările de capital au însumat 400 mil. lei (94 mil. euro), potrivit datelor CSA.

"Un număr de 19 societăţi au efectuat majorări de capital în 2010. Creşterea capitalului demonstrează că acţionarii asigurătorilor doresc să îşi susţină afacerile pe piaţa românească, în pofida scăderii temporare a subscrierilor, care este una conjuncturală", a mai spus Toncescu.

Valoarea cumulată a capitalului tuturor asigurătorilor era de 4,18 miliarde lei la sfârşitul anului trecut, în creştere cu 5% comparativ cu nivelul din decembrie 2009.

Toncescu a adăugat că există semnale că mai mulţi investitori străini sunt interesaţi să intre pe piaţa locală de asigurări, dar că nimeni nu doreşte să vândă.

Anul trecut au intrat pe piaţă gigantul francez AXA, care a preluat Omniasig Life, şi grupul german Ergo.

Datele Comisiei de Supraveghere arată că investitorii străini au o pondere de peste 88% din capitalul social al companiilor de asigurări. Francezii, austriecii şi olandezii deţin cele mai mari ponderi din piaţa asigurărilor.

Reducerea pierderilor înregistrate de companiile de asigurări vine în contextul în care majoritatea jucătorilor mari şi-au îmbunătăţit anul trecut rezultatul net sau chiar au trecut de pe pierdere pe profit.

De exemplu, BCR şi Ardaf au raportat anul trecut profituri de 14,4 mil. lei şi respectiv 266 mil. lei, în condiţiile în care în 2009 pierderea cumulată a celor două companii fusese de 145 de milioane de lei.

Totodată, Astra - cea mai mare companie din piaţa asigurărilor - şi-a majorat de 2,5 ori profitul net compararativ cu 2009, până la 21,4 milioane lei, în timp ce Generali şi BCR Asigurări de Viaţă au raportat creşteri de două cifre ale profiturilor.

Cea mai mare creştere a profitului net a fost anunţată însă de Asirom. Compania a înregistrat un rezultat net de 18,5 milioane lei, de 3,8 ori peste nivelul din anul anterior.

Totodată, asigurătorii au reuşit să-şi reducă pierderile în contextul în care ponderea asigurărilor Casco în portofoliul total a scăzut, tarifele de răspundere civilă auto au fost mai mari decât în 2009, iar multe companii au reuşit să găsească soluţii de a repara mai ieftin autovehiculele avariate. Şi aceasta în contextul în care poliţele auto reprezintă segmentul cu cel mai ridicat grad de daunalitate, unu din două contracte Casco aducând pierderi companiilor de asigurări.

Piaţa asigurărilor s-a redus cu 5,7% anul trecut, volumul primelor brute subscrise coborând sub pragul de 2 mld. euro. Declinul s-a accentuat în primul trimestru din 2011, când afacerile asigurătorilor au scăzut cu 6,7%.