Ziarul Financiar a premiat casele de avocatură pentru 2010. VIDEO

Autor: Cristi Moga 24.05.2011

Ziarul Financiar a premiat marţi seară, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Avocaţilor, cele mai mari case de avocatură în funcţie de veniturile obţinute în 2010, precum şi firmele implicate în cele mai mari tranzacţii semnate anul trecut în zece domenii ale economiei.

Vedeţi aici galeria FOTO

Cu aceeaşi ocazie a fost lansată oficial şi cea de-a treia ediţie a Anuarului Caselor de Avocatură, cel mai complex instrument care analizează activitatea firmelor de avocaţi înregistrate în Baroul Bucureşti din punct de vedere al echipelor, veniturilor realizate şi al celor mai importante contracte în care aceste case de avocatură au fost implicate în ultimul an, dar şi de-a lungul timpului.

În cadrul galei premiul pentru cele mai mari venituri înregistrate în 2010 a fost decernat firmei Ţuca Zbârcea & Asociaţii, care a primit şi alte două premii pentru asistenţa oferită companiilor care au realizat cele mai mari tranzacţii din zona agro şi FMCG, respectiv vânzări de site-uri web.

Mai exact, tranzacţiile pentru care Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost premiată sunt achiziţia de către Sofiproteol a firmei Expur Urziceni şi tranzacţia prin care GED a cumpărat site-ul Paravion.

Locul doi în topul celor mai mari venituri din 2010 a fost ocupat de NNDKP, firmă care a fost totodată premiată şi pentru implicarea în cea mai mare tranzacţie imobiliară din 2010, respectiv pentru consultanţa oferită în cadrul celei mai mari finanţări acordate unei firme cu activitate pe piaţa locală anul trecut, excluzând creditele acordate unor multinaţionale cu activitate şi pe piaţa locală.

Astfel, NNDKP a asistat Portland Trust la vânzarea proiectului de birouri Floreasca Business Park din apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu din Bucureşti, dar şi pe dezvoltatorii turnurilor City Gate din Piaţa Presei în vederea refinanţării proiectului printr-un împrumut de 80 mil. euro.

Cea de-a treia poziţie în clasamentul veniturilor a fost obţinută de Muşat & Asociaţii, în timp ce alte premii au fost primite de firmele Noerr (cea mai mare tranzacţie din retail), Boştină şi Asociaţii (energie), Reff şi Asociaţii (imobiliare, a asistat cumpărătorii Floreasca Business Park), White & Case şi Popovici Niţu & Asociaţii (IT&C), Kinstellar şi PeliFilip (bănci, asigurări şi fonduri de pensii), RTPR Allen & Overy, Cameron McKenna şi Schoenherr (servicii medicale) şi Wolf Theiss, care a primit premiul special decernat avocatului antreprenorului român pentru asistarea familiei Dugăeşescu la vânzarea pachetului majoritar din afacerea Dumagas, cea mai importantă tranzacţie realizată de un om de afaceri local anul trecut.