Ministrul Sănătăţii clasifică spitalele. Medlife şi Euroclinic au fost clasificate în categoria a 4-a. CMU Regina Maria a primit clasificarea a cincea

Autori: Elvira Gheorghita - Mediafax , Ioana David 26.05.2011

Un singur spital privat a fost clasificat în categoria a II-a, alte 50 în categoriile a IV-a şi a V-a, în timp ce nouă nu au fost clasificate, din totalul celor 66 de unităţi sanitare particulare care vor să primească bani publici, a declarat, joi, pentru Mediafax, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

"Din totalul celor 94 de spitale private care funcţionează în România cu autorizaţie, 66 au cerut să fie clasificate, adică să primească bani publici pentru anumite servicii. Din cele 66, unul s-a clasificat la categoria a II-a cu plan de conformare. Este vorba despre Spitalul clinic «Pelican» din Oradea, care de ani de zile are activitate universitară, dar cu plan de conformare. Alte 11 spitale private sunt de categoria a IV- a, 39 la categoria a V-a, iar nouă nu au fost clasificate. Alte şase trebuie să facă plan de conformare", a spus ministrul Sănătăţii.

În Bucureşti, Spitalul Medlife a cerut clasificare pentru categoria a III, dar a primit categoria a IVa, pentru că nu are zece linii de gardă, ci doar şase, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Euroclinic şi Delta Health Care au fost incluse tot în această categorie, dar cu plan de conformare. CMU "Regina Maria" a fost clasificat la categoria a V-a , în timp ce CMU din strada Clucerului este neclasificabil pentru că are numai chirurgie pe diferite specialităţi.

Noul spital de Oftalmologie Europe Eye şi Spitalul Clinic de angiografie şi terapia endovasculară au cerut categoria a IV-a, dar au primit categoria a V-a.

Clasificarea spitalelor private se face după aceleaşi criterii ca şi spitalele publice, a spus Cseke Attila, care a a dăugat că dacă vor bani publici spitalele private trebuie să solicite clasificarea într-o anumită categorie.

Până în prezent, un număr de 5 unităţi sanitare au fost clasificate în categoria I de competenţă, dar cu condiţia de a realiza, până la data de 31 decembrie 2011, un plan de conformare specific fiecărei unităţi. Este vorba despre Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi.

În Capitală, alte 6 institute, respectiv Institutul Oncologic Prof dr. Al. Trestioreanu, Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. Dr.D.Hociotă", Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. C. Paulescu", Institutul national de recuperare, medicina fizica si balneoclimatologie, Institutul National de geriatrie si gerontologie ANA ASLAN au fost clasate în categoria I Monospecialitate. Acestea se adaugă celor 2 institute clasificate în această categorie la începutul săptămânii.

Ministerul Sănătăţii a propus clasificarea spitalelor în 5 categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat - spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt - spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt