Opinie de Mircea Geoană: Dezvoltarea este cea mai bună investiţie

Ziarul Financiar 29.05.2011

La 4 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România se confruntă cu un adevăr crunt - dezvoltarea este încă un deziderat îndepărtat. Faptul că în ultimele zile se amplifică atât în spaţiul mediatic, dar şi în spaţiul politic şi social discuţiile cu privire la dezvoltarea viitoare a României este un fapt benefic, ce poate genera idei ce se pot dovedi a fi de folos în trasarea unei traiectorii viitoare pentru o ţară care, în prezent, pare că navighează fără niciun fel de direcţie.

Discuţiile în sine nu sunt suficiente, dar sunt un mic pas înainte, raportat la letargia în care a intrat clasa politică după intergrarea în NATO şi UE, în lipsa unui mare proiect naţional. De aceea, este bine să continuăm şi chiar să amplificăm acest schimb de opinii, care trebuie însă să se transforme ulterior, în mod obligatoriu, în lucruri concrete. Fie că acest lucru se traduce în bugetare multianuală sau sistem de evaluare a modului în care se implementează politicile publice, fie că se va numi sistem de indicatori de performanţă ai guvernării, toate aceste componente pot deveni părţi ale unui mecanism mult mai complex, care să ne ajute nu numai să ne definim direcţia sau ţintele pe care ni le propunem, dar să ne şi spună unde am ajuns în drumul nostru şi cât mai avem de parcurs. Şi din acest motiv consider că aderarea la OCDE ne va ajuta să disciplinăm modul în care se guvernează în România şi ne va ajuta să măsurăm periodic progresul sau regresul realizat.

Într-un articol de zilele trecute, în care se atrăgea atenţia asupra indiferenţei puterii actuale în raport cu o temă esenţială cum este dezvoltarea României, redactorul-şef al ZF, domnul Sorin Pâslaru, ne adresa o provocare: să acceptăm faptul că în România contabilii sunt cei care sufocă dezvoltarea. Desigur, pentru cei avizaţi, ţinta avea - e drept - doar nume, nu şi prenume, nefiind vorba despre contabili, în general, ci despre "contabilii" care din biroul de la Ministerul Finanţelor Pubice stabilesc de circa 20 de ani modul în care trebuie să arate bugetele României. Consider însă că plaga este mult mai adânc înrădăcinată.

În primul rând, nu putem să-i absolvim pe toţi ceilalţi, care ani şi ani de zile au "ratificat" propunerile respective. Modul discreţionar în care se cheltuiesc banii publici, strict pe criterii politice, fără a ţine cont de nicio strategie, de niciun plan plasează România la coada Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea. În cadrul întâlnirilor regionale avute cu Comitetul Naţional pentru Dezvoltare, atât reprezentanţii administraţiei locale, cât şi cei ai mediului de afaceri au atras cu disperare atenţia asupra faptului că lipsa de predictibilitate şi modul haotic de alocare a resurselor publice sufocă orice tentativă de dezvoltare.

În al doilea rând, e drept că, mai ales în ultimii ani, toate bugetele României se construiesc pe principiul "să tăiem cât mai mult", uneori fără nicio noimă, în special de acolo de unde miniştrii în cauză nu prea au pârghii să se apere: sănătate, educaţie, muncă. Însă problemele principale sunt cauzate de modul în care aceşti bani, puţini de cele mai multe ori, sunt cheltuiţi. Lipsa unor standarde clare de implementare a politicilor publice şi de transparenţă conduce la o realitate ruşinoasă şi îngrijorătoare: statisticile ne plasează la coada Europei în privinţa educaţiei, iar despre capitolul privind starea de sănătate a poporului român cred că nici nu mai are rost să comentăm.

În al treilea rând, trebuie să ne gândim de unde vin "contabilii" care au în grijă, practic, viitorul României. Dacă o să ne uităm cu suficientă atenţie, o să constatăm că sunt, de obicei, detaşaţi de la Banca Naţională a României. Instituţie care, în mod justificat, nu încetează să-şi clameze independenţa faţă de orice altă instituţie a statului român. Cred că nu trebuie criticaţi că stau pe margine şi nu se implică politic. Rolul lor este să fie independenţi faţă de politic, iar dacă actuala majoritate nu e capabilă să producă un nou prim - ministru, asta nu este treaba BNR. Însă BNR nu poate fi arbitru în ceea ce priveşte dezvoltarea României. În acest al doilea caz, BNR trebuie să fie un jucător - şi încă unul important - alături de toate celelalte instiţutii ale statului.

Revenind la discuţia privind stabilirea unui proiect naţional privind dezvoltarea României, el trebuie să ţină cont nu numai de stabilirea unor ţinte precise şi de "viteza" cu care atingem aceste ţinte, ci şi de faptul că România tinde să devină, din ce în ce mai mult, o ţară atomizată în regiuni economice prospere, mai puţin prospere şi sărace pur şi simplu. Că aceste disparităţi între diversele regiuni ale ţării în loc să se estompeze, se accentuează de la an la an. Dacă acest proces, care s-a accelerat în ultimii ani, nu este nu numai stopat, ci şi inversat, există riscul major ca România să se transforme într-o ţară enclavizată economic.

Şi de la enclavizarea economică până la enclavizarea teritorială, pe criterii etnice, nu e decât un singur pas. Profitând de o putere care se clatină la fiecare adiere de vot de moţiune de cenzură, adepţii enclavizării marşăluiesc, în continuare, cu maximă viteză, spre ţelul lor suprem: regiunea sau, de ce nu, regiunile autonome maghiare. În afara faptului că, aşa cum ne indică o logică elementară, scopul general al reorganizării în regiuni este reechilibrarea potenţialului de dezvoltare sau, mai pe înţelesul tuturor, şanse cât de cât egale, dacă nu condiţii similare, pentru toţi românii, instituirea unor aberaţii economico-administrative precum Ţara Secuilor nu poate conduce decât la accentuarea subdezvoltării regiunii şi în consecinţă, la condiţii de viaţă mai proaste, pentru toţi cei care trăiesc acolo.

Întreaga pledoarie de mai sus este, în fapt, un îndemn la a înţelege că dezvoltarea României trebuie să fie nu numai un deziderat comun, ci şi o preocupare şi un efort comun. Dacă nu înţelegem, în al doisprezecelea ceas, că nu mai putem rămâne simpli spectatori, ci trebuie să ne implicăm cât mai intens şi cât mai repede în această direcţie, riscăm să constatăm că am ratat - din nou - o mare şansă. Pentru că dezvoltarea României se construieşte, puţin câte puţin, din eforturile noastre, ale tuturor. Dacă ne pasă de cum va arăta ţara asta mâine, dacă ne pasă de cum va arăta viaţa noastră în această ţară, acum este momentul să ne spunem părerea, să ne punem de acord şi să ne apucăm - în sfârşit - de treabă. Şi, din păcate, aşa cum spunea Marin Preda, pentru România "timpul nu mai are răbdare".

Mircea Geoană este preşedintele Senatului României, senator PSD