70% din producţia de echipamente IT&C a României, la Nokia

Autori: Adrian Seceleanu , Razvan Craciun 30.05.2011
Cu afaceri de aproximativ 1,5 mld. euro în 2010, fabrica din Cluj a finlandezilor a contribuit puternic şi la creşterea exporturilor, potrivit unui studiu al ITC.


Cifra de afaceri din industria locală de tehnologia informaţiei şi comunicaţii (IT&C) TI&C a atins anul trecut 8,8 miliarde de euro, cu 6% peste cea înregistrată în 2009 şi cu 3,3% sub nivelul din 2008, iar exporturile au urcat cu aproximativ 45%, se arată într-un studiu realizat de Institutul pentru Tehnică de Calcul (ITC).

"Per ansamblu, bilanţul pare neaş­teptat de bun pentru o perioadă de recesiune atât de severă, dar la o analiză de detaliu, trebuie notate traiectorii diferite şi decalaje considerabile în evoluţia sectoarelor TI&C", a declarat Mircea Vuici, coordonatorul studiului.

Segmentul producţiei de echipamente de IT (hardware) a contribuit "aproape în întregime" la creşterea cifrei de afaceri din industria TI&C, propulsată de exporturi şi dominată de platforma Nokia, în timp ce sectoarele de servicii au evoluat negativ, fiind influenţate puternic de contracţia pieţei interne.

Sectorul telecomunicaţii, care depinde cel mai mult de consumul intern, a fost şi cel mai puternic afectat de criză. Cifra de afaceri a sectorului a scăzut cu 14% în 2009 şi cu încă 10% în 2010, la 3,97 miliarde euro.

La rândul său, sectorul software şi servicii TI a înregistrat în 2009 o scădere cu 13%, la 2,19 miliarde euro, dar a urcat în 2010 cu 9%, la 2,39 miliarde euro, nivel cu cinci puncte procentuale sub cel din 2008.

Sectorul hardware şi electronică a fost singurul care a evoluat ascendent pe întreaga perioadă a crizei, cu creş­teri de 16% în 2009 şi 43% în 2010.

"Reducerea consumului intern la aproape jumătate a afectat produ­că­torii locali, în special retailerii-asam­blatori de calculatoare, care au cu­nos­cut un declin dramatic soldat cu insolvenţe şi falimente. Unităţile de producţie ale companiilor străine au întâmpinat dificultăţi în 2009, dar au avansat puternic în 2010, odată cu revenirea comenzilor externe. Contri­buţia cea mai importantă a avut-o platforma Nokia de la Jucu/Cluj, care a ajuns să reprezinte două treimi din producţia totală", conform ITC.