Armax-Gaz Mediaş va răscumpăra până la 10% din acţiuni

Autor: Andrei Chirileasa 30.05.2011

Producătorul de echipamente pentru industria de petrol şi gaze Armax-Gaz Mediaş (ARAX), controlat de omul de afaceri Mircea Vescan, va răscumpăra până la 10% din acţiunile proprii de pe piaţa RASDAQ în vederea distribuirii lor către administratori, directori şi salariaţi.

Programul de răscumpărare, care se va derula pe o perioadă de maximum 18 luni, a fost aprobat de acţionarii companiei în cadrul adunării generale a acţionarilor (AGA) de joi, 26 mai, potrivit unui raport transmis Bursei.

Compania va răscumpăra un număr maxim de 61,4 milioane de acţiuni la un preţ cuprins între 0,1 şi 0,2 lei/acţiune. În prezent, preţul acţiunilor ARAX este de circa 0,157 lei. La acest preţ, compania ar cheltui circa 9,6 mil. lei pentru răscumpărarea a 10% din acţiuni.

Acţionarii Armax-Gaz au mai aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2011, care prevede un profit net de 6,8 mil. lei, în creştere cu 20% faţă de anul trecut (5,64 mil. lei), în condiţiile în care afacerile bugetate sunt cu 20% mai mici (76 mil. lei, faţă de 95,7 mil. lei în 2010). Ei au mai decis ca profitul din 2010 să rămână la dispoziţia companiei.

Mircea Vescan deţine 40,2% din acţiunile Armax-Gaz, iar capitalizarea companiei este de 96,5 mil. lei (23,5 mil. euro). De la începutul anului, acţiunile ARAX au câştigat 5,5%.