Libia lui Gadhafi ar fi putut deveni acţionar majoritar la Goldman Sachs. Cum s-a jucat banca americană cu focul pe banii libienilor şi s-a ars?

Autor: Bogdan Cojocaru 31.05.2011

În 2008, un fond suveran de investiţii din Libia, controlat de colonelul Moammar Gadhafi, a încredinţat 1,3 miliarde dolari băncii americane Goldman Sachs pentru a-i investi în pariuri pe valută şi alte tranzacţii complexe. Investiţiile şi-au pierdut 98% din valoare, scrie The Wall Street Journal.

Ce s-a întâmplat apoi ar putea reprezenta unul dintre cele mai bizare episoade ale crizei financiare. Astfel, pentru a compensa pierderile, Goldman a oferit Libiei şansa de a deveni unul dintre cei mai mari acţionari ai băncii, potrivit unor documente interne ale instituţiei de credit şi unor surse apropiate situaţiei. Negocierile dintre cele două părţi au durat luni de zile, în 2009. În cele din urmă discuţiile au eşuat şi nu s-a mai făcut nimic pentru banii pierduţi.

Autorităţile libiene erau furioase pe banca americană pentru pierderea aproape în totalitate a investiţiilor. O confruntare la Tripoli între un director al fondului libian şi doi reprezentanţi ai Goldman a lăsat bancherii atât de speriaţi încât aceştia, panicaţi, au telefonat superiorilor pentru ajutor. Goldman a aranjat ca o echipă de protecţie să-i apere pe bancheri până la plecarea din Libia, a doua zi.

Conducerea Goldman a oferit Libiei oportunitatea de a investi 3,7 miliarde de dolari în bancă. Între mai şi iulie 2009, instituţia a făcut trei propuneri care ar fi cedat Libiei acţiuni preferenţiale sau datorii negarantate ale Goldman. Ofertele promiteau plăţi care ar fi acoperit pierderile, însă părţile nu au reuşit să ajungă la vreo înţelegere.

În iunie anul trecut, Autoritatea Libiană pentru Investiţii deţinea active de 53 de miliarde de dolari. Anul acesta, SUA au îngheţat active libiene de 37 miliarde de dolari, înclusiv fonduri administrate de Goldman.