Uitaţi aici cum se fură curentul: În India o treime din electricitatea furnizată dispare în neant

Autor: Adrian Voicu 01.06.2011

Aproximativ o treime din cei 174 de gigawatti de energie produşi în India anual sunt fie furaţi fie se disipează în conductorii şi în echipamentele de transport al energiei, a declarat ministrul care se ocupă de sectorul energiei din India, Uma Shankar, citat de Bloomberg.

Oficialul confirmă astfel raportul pe 2010 al analiştilor Deloitte care au indicat că pierderile din sectorul energetic indian se situează la 32% din producţia totală. Spre comparaţie, în China pierderile se situează la 8%.

Scurgerea de energie, care ar putea alimenta statul California timp de un an reduce venitul anual al companiilor de distribuţie din India cu 16 miliarde de dolari.