Opinie Liviu Chiru: Cu exporturi record, teoria leului prea puternic este greu de susţinut

În iulie 2007, exportatorii demonstrau în faţa sediului BNR din Strada Doamnei, cerând guvernatorului Mugur Isărescu să intervină pentru a opri scăderea euro, ajuns atunci foarte aproape de pragul de 3 lei, pentru că le sufoca afacerile.

Iunie 2011. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România cere BNR un curs de 4,7-4,8 lei pentru un euro, în caz contrar exporturile riscând să intre în "recesiune". La cursul oficial al BNR, euro valora ieri 4,1297 lei, cu aproape 33% peste minimul istoric, de 3,11 lei, atins la începutul lui iulie 2007.

Pentru exportatori, un curs mai mare înseamnă încasări mai mari la schimbul valutei obţinute prin vânzarea produselor pe pieţele externe. În sens invers, cheltuielile cu salarii şi materiile prime - plătite în lei - înseamnă mai puţin în euro, astfel că preţul final al produselor româneşti pe pieţele externe poate fi mai mic. Aceasta este competitivitatea dată de curs.

Exporturile au fost motorul care din punct de vedere tehnic au scos economia din recesiune, aducând două trimestre consecutive de creştere (trimestrul patru din 2010 şi trimestrul întâi din 2011), după mai bine de doi ani de scăderi.

Perspectiva încetinirii exporturilor este astfel demnă de luat în calcul.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată însă că luna martie a adus un nou record pentru valoarea lunară a exporturilor care au trecut în premieră de pragul de 4 miliarde de euro. E drept, ritmul de creştere a încetinit la 35%, de la aproape 48% în ianuarie. Un semnal de alarmă? Trebuie luată în calcul şi baza de comparaţie. În martie anul trecut, exporturile reveneau pentru prima dată de la debutul crizei financiare pe plan internaţional peste pragul de 3 miliarde de euro.

Cum arată "afacerile" exportatorilor faţă de 2007? În martie 2007, exporturile valorau doar 2,7 miliarde de euro, iar într-o economie globală aflată în plină expansiune abia reuşeau un ritm de creştere de 16%.

Cifrele nu spun o poveste a exporturilor aflate sub presiune, ci dimpotrivă, a unui segment care reuşeşte să câştige în dinamică. Chiar dacă leul a câştigat circa 4% în faţa euro de la începutul anului, cursul nu iese din banda în care a fluctuat în ultimii doi ani. Rămâne însă un semn de îndoială, pentru că variaţiile de curs nu se văd imediat în dinamica exporturilor, ci cu o întârziere de şase luni. Acum şase luni euro nu era însă departe de nivelurile actuale, ci oscila între 4,2 şi 4,3 lei.

De produsele de hedging vândute de bancheri, care permit "fixarea" cursului, au auzit doar marile companii, în timp ce majoritatea micilor jucători le consideră prea scumpe.

O ameninţare pentru exporturi vine mai degrabă din încetinirea marilor economii europene (sub presiunea măsurilor de ajustare fiscală), care absorb două treimi din produsele româneşti. China, India sau Brazilia, pieţele cu cele mai rapide creşteri, nu apar în topul exporturilor româneşti. Singura excepţie este Turcia, o economie ce creşte cu ritmuri anuale de aproape 10%, însă aceasta se află abia pe locul cinci.

Lupta pe pieţele mature din Germania, Italia sau Franţa (principalii parteneri la export) este dificilă. Produsele româneşti nu pot concura aici prin tehnologie, iar la competiţia prin preţ chinezii sunt neiertători. Debuşeul pentru exporturile româneşti pot fi pieţele "exotice", din Africa sau Orientul Mijlociu. Riscul este mai mare, însă operarea într-un astfel de mediu nu ar trebui să fie ceva nou pentru antreprenorii români.

Liviu Chiru este editor Bănci-asigurări-finanţe al ZF