Între umor şi seriozitate - poezia lui Mario Benedetti/ de Rodica Grigore

Autor: Rodica Grigore 02.06.2011

Poezia latino-americană se afirmă, de-a lungul întregului secol XX, drept continuatoare a modernismului, celebra mişcare literară ce s-a dezvoltat, aici, o dată cu finele secolului al XIX-lea, ridicând cuvântul la rang suprem, muzica fiind, în concepţia promotorilor mişcării, singura în stare să întrupeze adevăratul spirit al liricii. Dar modernismul a fost, la rândul său, prefigurat de câţiva autori extraordinari. Astfel, cubanezul José Martí va căuta să elibereze versul de orice constrângere exterioară, nu doar pentru a descoperi în acest fel frumuseţea artistică, ci pentru a afirma însăşi ideea de libertate. La rândul său, José Asunción Silva, pornind de la vechea structură romantică a poeziei, va edifica o neaşteptată poetică, despre care nu puţini critici au afirmat că reprezintă punctul de plecare pentru viitoarea estetică a suprarealismului în varianta sa specific latino-americană. Dar Rubén Darío, din Nicaragua, este cel care, fără îndoială, reuşeşte să deschidă, dintr-o dată, toate porţile la care contemporanii săi nu îndrăzniseră încă să bată - interesant rămânând şi faptul că "el indio divino" nu face niciodată acest lucru pentru a-i pune în umbră, ci dimpotrivă, pentru a-i ajuta să se facă auziţi mai pregnant. Descendent al modernismului, trecând prin asimilarea experienţei aparte a lui Leopoldo Lugones, este şi Jorge Luis Borges, cel care a căutat să se desprindă de tradiţie tocmai pentru a reuşi s-o impună din nou, dar deschizând asupra ei o perspectivă neaşteptată.

Moştenitor şi, deopotrivă, continuator al tuturor acestor linii ale tradiţiei poetice, dar ştiind, în egală măsură ca, în momentele esenţiale, să ia distanţă de ele şi să-şi afirme exclusiv vocea proprie, uruguayanul Mario Benedetti (1920-2009, unul dintre cei mai talentaţi şi longevivi poeţi latino-americani ai ultimelor decenii), a abordat, în egală măsură, şi alte genuri literare, afirmându-se deopotrivă ca eseist, romancier şi dramaturg, precum şi ca profesor de literatură şi subtil interpret al fenomenului cultural contemporan. Din cauza convingerilor sale politice, în anii '70 a fost nevoit să plece în exil în Argentina şi Perú, stabilindu-se mai târziu în Spania. De-a lungul activităţii sale literare, Benedetti s-a implicat nemijlocit în susţinerea cercurilor ce militau pentru afirmarea culturii sud-americane, precum şi a identităţii acestui continent, desfăşurând activităţi de promovare a culturii spaţiului său de provenienţă, neezitând să apară chiar şi în spectacole muzicale ale lui Juan Manuel Serrat sau Nacha Guevara. Printre cele mai importante volume lirice pe care le-a publicat sunt Poemas de oficina (1956), El olvido está lleno de memoria (1989). De asemenea, esenţiale pentru evoluţia manierei sale artistice, precum şi a literaturii latino-americane în ansamblu sunt povestirile din volumele Montevideanos (1960), La casa y el ladrillo (1977), Las soledades de Babel (1991), precum şi romanele La tregua (1960), Gracias por el fuego (1965) sau Andamios (1997). Interesant este că, în versurile lui Benedetti, totul se complică deşi rămâne, aparent, foarte simplu: poetul alege să pornească de la amănuntele existenţei de fiecare zi, pentru a ajunge la cea mai pură metafizică. Totul este, astfel, transformat în "obiect" poetic, iar poezia devine locul predilect în care autorul său se retrage din faţa lumii, singurul spaţiu în stare să-l apere de intruziunea brutală a realului.

Procedând în acest mod, Benedetti se distanţează considerabil de modelul impus de Pablo Neruda, cel care, în perioada formării sale intelectuale, reprezenta etalonul fundamental - cel puţin în spaţiul cultural latino-american. Căci poetul uruguayan renuţă la retorica spectaculoasă în favoarea unui voit prozaism al liricii, ajungând, adesea, să scrie, după cum el însuşi va afirma, adevărate "anti-poeme", încercând, practic, să dea o replică, în poezie, atitudinii pe care Nicanor Parra o afirmase în proza epocii. Comparat, nu de puţini critici, la nivelul inovaţiilor şi atitudinii estetice dominante pe care a ales s-o promoveze, cu spaniolul Antonio Machado, Mario Benedetti rămâne, însă, întotdeauna el însuşi, de la primele şi până la ultimele poeme publicate - iar acest lucru se vădeşte mai cu seamă prin intermediului umorului de care creatorul ştie să facă uz ca nimeni altul şi care, în plus, este mereu învăluit într-un aer de tandreţe, inconfundabil în peisajul liricii sud-americane: "Înainte de epoca faxului modemului şi e-mail-ului/ sărutările ajungeau de pe buzele mele direct pe buzele tale/ acum trebuie să caut pe o tastaură semnul trimite/ inima mea se încurcă printr-un software/ iar mouse-ul porneşte în căutarea greşelilor ortografice." (Windows 98). Cu toate acestea, Benedetti ştie şi cum să procedeze astfel încât niciodată mesajul esenţial al poemelor sale să nu cadă în derizoriu, găsind întotdeauna modalitatea perfectă de a rosti lucrurile cele mai importante în cel mai simplu mod cu putinţă şi de a rămâne, şi prin aceasta, marele specialist din poezia latino-americană a ultimelor decenii nu doar în ceea ce priveşte "meseria de a trăi", ci şi aceeea de a scrie literatură de cea mai bună calitate: "Izolat într-un colţ printre rugile mele bune/ şi inutile, trufaş în acţiunile mele/ care nu ajută pe nimeni şi nici nu cruţă vreo suferinţă,// spectator singuratic al histrionilor gândurilor mele/ histrion eu însumi asemenea unui arbore uscat/ ce moţăie printre vrăbii/ paznic solemn al unei clipe goale/ de unde să ştiu, de unde să ştiu, dumnezeul meu,/ când inventez virtutea şi când păcatul,// când confund cerul cu râul/ de unde să ştiu dacă râul nu-i doar un bocet/ de unde să ştiu, de unde să ştiu, dumnezeul meu,// dacă cel pe care-l numesc Dumnezeu nu-i cumva decât o altă spaimă."

Mario Benedetti, Antología poética, Buenos Aires, Editorial Sudamericana, 2008

RODICA GRIGORE esteconferenţiar universitar, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, disciplina Literatura universală şi comparată; licenţiată (1999) şi doctor în filologie din anul 2004. Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni (2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală şi comparată. Puncte de reper în evoluţia romanului universal (2008), Evoluţia formlor romaneşti. Între modernism şi postmodernism (2008). Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor). Coordonează şi realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvaţii (2009), Întrebări (2010). A publicat numeroase articole şi traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: Cultura, Contemporanul, Adevărul literar şi artistic, Euphorion, Saeculum, Scrisul Românesc, Viaţa Românească etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) si Venezuela (2007). Colaborează frecvent la publicatii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru si Venezuela.