Se ieftineşte benzina? OPEC intenţionează să mărească producţia de petrol

Autor: Alexandru Stefan Matei 02.06.2011

Opec, cartelul format din cei mai mari producători de petrol din lume, ar putea decide săptămâna viitoare majorarea cotelor de producţie pentru prima dată în ultimii patru ani, conform unor surse citate de Financial Times.

Această decizie vine pe fondul previziunilor privind o creştere a cererii de petrol spre sfârşitul acestui an.

Ultima dată când Opec, format din 12 ţări producătoare de petrol, a majorat cotele de producţie a fost în septembrie 2007, atunci producţia crescând cu 550.000 de barili pe zi. Posibila majorare ce se va discuta săptămâna viitoare ar putea fi mult mai mare, de 1-1,5 milioane de barili pe zi.

Violenţele din Libia au scos de pe piaţă o cantitate netă de 1,3 milioane de barili pe zi, chiar dacă Arabia Saudită a decis să majoreze producţia ca să acopere deficitul.

Opec vine cu această măsură pentru a evita o creştere a preţurilor, în condiţiile în care petrolul Brent a ajuns la un preţ de 115,20 de dolari pe baril, faţă de 80 de dolari în urmă cu un an.

Ţările producătoare de petrol se tem că un preţ prea mare poate determina ţările importatoare să accelereze cercetarea de surse alternative de energie, prinţul Alwaleed bin Talal spunând că "preţul corect" ar fi în jurul valorii de 70-80 de dolari.