Volksbank schimbă faţa reţelei cu investiţii de 3 milioane de euro

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax 02.06.2011

Volksbank România, o bancă de top zece după active, investeşte peste 3 mil. euro în modernizarea reţelei de sucursale, formată în prezent din 155 de unităţi, a declarat Lucian Cojocaru, vicepreşedintele băncii responsabil de retail.

Redesignul, care include renovări, schimbarea mobilierului şi a signalisticii, face parte dintr-un proces mai amplu, care vizează repornirea businessului de pe piaţa locală şi implică activităţi de branding, dar şi lansarea unor noi servicii bancare. Pe de altă parte, banca a renunţat în primul trimestru la 26 de unităţi.

Cojocaru afirmă că procesele de relansare sunt o dovadă a faptului că Volksbank nu are nicio intenţie să iasă de pe piaţa locală. Astfel banca-mamă, Volksbank AG, analizează oportunitatea vânzării operaţiunilor internaţionale, însă negocierile vizează alte state, România nefăcând, cel puţin deocamdată, obiectul discuţiilor.