Bancherii au ieftinit creditele de consum în aprilie

Autor: Marius Radu - Mediafax 02.06.2011

Dobânzile la creditele noi în lei acordate populaţiei pentru consum s-au redus în aprilie în medie cu aproape 1,5 puncte procentuale faţă de luna anterioară, înregistrând astfel cea mai mare variaţie din ultimul an, în condiţiile în care bancherii au revenit cu oferte promoţionale şi pe acest segment în primăvară.

Dobânda anuală efectivă medie pentru aceste împrumuturi a fost de 15,59% la finele lunii aprilie, faţă de 17,04% în luna precedentă, arată datele BNR. În schimb, dobânzile au crescut la creditele în valută.

"Această tendinţă este determinată de dorinţa băncilor de a-şi echilibra portofoliul de credite în funcţie de maturităţi, promovând astfel finanţarea în lei pentru creditele cu maturităţi scurte. Tendinţa de diminuare a dobânzilor la creditele în lei este firească, în condiţi­ile stabilizării dobânzilor interbancare la niveluri inferioare ratei de politică monetară a BNR (de 6,25% pe an - n. red.)", spune Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.

Pe partea împrumuturilor pentru locuinţe, scăderea costurilor a fost mai mare pentru creditele în lei acordate cu o rată a dobânzii variabilă sau cu perioada iniţială fixă a ratei dobânzii mai mică sau egală cu un an. Dobânzile pe acest segment s-au redus cu aproape un punct procentual, de la 9,33% în martie la 8,48% în luna aprilie.

Dobânzile la creditele în sold au urmat trendul generalizat de scădere, ajungând la 12,16% în luna aprilie, de la 12,54% în martie.

Pe partea de valută, tendinţa generală a dobânzilor la creditele noi a fost în uşoară creştere, de la 5,68% la 5,81% pe an, însă au existat şi cazuri în care unele bănci au redus costurile pentru anumite produse.

Dobânda anuală efectivă medie pentru creditele în euro a crescut de la 7,75% în martie la 8,22% în aprilie pentru creditele de consum, dar a scăzut uşor la împrumuturile pentru locuinţe, de la 6,4% la 6,29% pe an.