Sebastian Lăzăroiu, omul care cerea explicit demisia lui Boc, ajuns ministru al muncii

Autor: Iulian Anghel 03.06.2011

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a depus vineri la Palatul Cotroceni jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii, la eveniment fiind prezenţi prim-ministrul, preşedintele Camerei Deputaţilor şi reprezentanţi ai Guvernului.



Imediat după alegerile din PDL, la 14 mai, când premierul în exerciţiu, Emil Boc, a câştigat un nou mandat în fruntea PDL, fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu cerea explicit plecarea acestuia de la Palatul Victoria, într-un demers pe care el în califica drept "raţional".

Lăzăroiu mai susţinea că victoria lui Boc în partid trebuie pusă exclusiv pe seama lui Traian Băsescu - o frază pe care nici adversarii premierului nu îndrăzeau să o rostească.

Slobod la gură, dar tolerat în partid graţie apropii sale de preşedinte şi aurei de sociolog calificat cu care a ştiut să se învăluie de-a lungul vremii, Lăzăroiu a ajuns în mod neanticipat ministru al muncii.

Iată ce spunea Lăzăroiu într-un interviu pentru Evenimentul zilei, la două zile după realegerea lui Emil Boc în fruntea PDL: "Raţiunea ar trebui să-l îndemne (pe Emil Boc - n.n.) să lase locul unui tehnocrat. E o decizie pe care trebuie să o ia împreună cu partidul. Eu cred că ar fi şi în beneficiul partidului. Dar nu ştiu cum arată analiza lor. Ce pun ei mai mult în balanţă. Un tehnocrat apropiat de PDL poate să întărească identitatea de dreapta a partidului. Schimbarea în sine a premierului, împreună cu o mică remaniere, în mod normal duce la recredibilizarea actului de guvernare, acum puternic erodat de măsurile nepopulare luate. Recredibilizarea guvernului poate să se reflecte destul de repede şi în recredibilizarea partidului".

Acestea sunt aproape cuvânt cu cuvânt şi declaraţiile din iarnă ale preşedintelui Băsescu făcute când el a solicitat, pentru prima dată, un tehnocrat la Palatul Victoria. Sau poate sunt doar fraze pe care preşedintele le-a rostit public având în spate analizele lui Lăzăroiu. Dacă a doua aserţiune s-ar dovedi adevărată, ea ar demonstra influenţa lui Lăzăroiu asupra preşedintelui şi ar explica şi surpriza apariţiei acestuia într-o poziţie pentru care nu are o calificare evidentă.

Dacă Boc a fost reales preşedinte al PSD cu ajutorul lui Traian Băsescu cum susţine Lăzăroiu, atunci la fel de bine se poate spune că şi Lăzăroiu a ajuns ministru cu sprijinul aceluiaşi personaj. Pentru că Boc a făcut o adevărată navetă de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni până să-şi aleagă un ministru al muncii - aproape o lună şi jumătate i-a trebuit până să se hotărască.

Practic, Băsescu şi-a plantat un om în Guvern după ce la remanierea din toamnă a trebuit să accepte personaje impuse de partid.

Plecarea lui Lăzăroiu de la Palatul Cotroceni a avut un substrat destul de clar: declaraţiile sale (prin extensie atribuite sau acceptate de preşedinte, dat fiind calitatea sa de consilier) au fost tolerate până la punctul în care ele au vizat UDMR, partenerul indispensabil de guvernare al PDL. Cu câteva zile înainte de demisie el afirmase că UDMR este un partid tolerat pe scena politică provocând furia maghiarilor şi o delimitare indirectă a preşedintelui de declaraţiile consilierului său.