Cea mai mare contribuţie la fondurile de pensii facultative din acest an este 50.500 lei, echivalentă unui salariu de 80.000 de euro

Autor: Adrian Dumitrache 04.06.2011

Cea mai mare contribuţie din acest an în contul unui participant la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) s-a ridicat la 50.429 lei şi a fost achitată în ianuarie, următoarele plăţi mari având valori de 19.600 lei (februarie), respectiv câte 12.666 lei în martie şi aprilie.



Contribuţiile pot fi plătite de către angajaţi, de către angajatori în numele salariaţilor sau împreună, într-o sumă de maximum 15% din salariu.

La finele lunii aprilie, cel mai ridicat activ net deţinut de un participant la Pilonul III însuma 154.795,03 lei, comparativ cu 141.046,26 lei în decembrie 2010, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) remise la solicitarea MEDIAFAX.

Datele Comisiei arată că 8.339 de persoane cotizau în aprilie la două fonduri de pensii facultative, reprezentând 3,55% din totalul clienţilor.

În decembrie 2010, numărul participanţilor înscrişi la două fonduri s-a ridicat la 7.387, de la 4.578 în decembrie 2009.

De asemenea, statisticile instituţiei relevă că 123 de participanţi cotizau în aprilie la trei fonduri de pensii facultative, de la 104 de persoane în decembrie 2010 şi 43 de persoane în urmă cu alte 12 luni.

La mai mult de trei fonduri s-au înscris doar patru persoane, aceeaşi situaţie fiind înregistrată şi în decembrie 2010, comparativ cu doi salariaţi la finele anului 2009.

Pe Pilonul III, activele nete au atins 372,3 milioane de lei la 30 aprilie, în creştere cu 2,5% faţă de situaţia existentă în martie.

La fondurile de pensii facultative contribuie 234.939 participanţi, comparativ cu 230.586 persoane în urmă cu o lună.

În perioada analizată, 4.353 de noi participanţi au ales să adere la unul din cele 13 fondurile de pensii facultative.

Numărul acestora este cu 2,76% mai mare decât al persoanelor care au aderat în luna martie.

Potrivit datelor CSSPP, contribuţiile au fost plătite de către angajatori pentru 52,78 dintre participanţi, 34,86% dintre participanţi au plătit în nume personal, iar 12,36% dintre cotizanţi au achitat contribuţiile împreună cu angajatorii lor.

Ponderea cea mai mare în structura de plasamente a fondurilor de pensii facultative era deţinută de titlurile de stat (65,36%), în scădere faţă de martie.

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007.