Din istoria universală a spionajului (VIII). Perioada interbelică/ de Dr. Alexandru Popescu

Harold M. Ware (1890-1935) a fost conducătorul reţelei care i-a purtat numele, cuprinzând persoane din diferite ministere ale administraţiei SUA (Departamentul pentru Agricultură, Departamentul pentru Justiţie, Departamentul de Interne) care au spionat pentru URSS, în anii '30 ai secolului XX. Partizan al colectivizării agriculturii în URSS, Ware lucrează o vreme în URSS, acţionând ulterior ca agent, dar şi militant pentru sprijinul economic american în favoarea "Ţării sovietelor". Printre numeroşii agenţii care au făcut parte din "reţeaua Ware", s-au aflat înalţi funcţionari din Departamentul de Stat (Ministerul de externe), Alger Hiss, Laurence Duggan, Noel Field, precum şi alţi funcţionari guvernamentali, ca Lee Pressman.

Din reţeaua condusă de Nathan Silvermaster, angajat în "The Board of Economic Warfare" (Biroul pentru economia de război), ceea ce îi oferă posibilitatea de a transmite Uniunii Sovietice informaţii de mare importanţă privind producţia de armament, forţele aeriene şi navale ale SUA., a făcut parte, între alţii, Whittaker Chambers (1901-1961), cel mai important curier, om de legătură cu Moscova în perioada inter­belică. În 1938, dezamăgit de practicile sovietice, Chambers se detaşează de Partidul comunist şi îi denunţă pe membrii reţelei care acţiona în SUA.

Din aşa-numita "reţea Mocase", deosebit de activi au fost Jack Soble, Boris Morros (1891-1963), un "agent complex" care a desfăşurat acţiuni de spionaj pentru URSS şi în Germania, Franţa, Elevţia, Austria, Japonia, Canada, devenit, în cele din urmă, agent dublu, lucrând şi pentru FBI.

Cele mai multe din aceste "reţele" şi-au continuat şi intensificat activitatea şi timpul celui de al Doilea Război Mondial.

Metoda "spionajului feminin" a fost folosită de agenţiile sovietice în SUA. S-a detaşat Martha Dodd (1908-1990), fiica ambasadorului SUA în Germania, al cărei caz este unic în istorie: fiica îşi spionează chiar tatăl!

Un alt caz deosebit a fost acela al Julietei Stuart Poyntz (1886-1937), spioană americană pentru URSS care, atunci când Stalin dezlănţuie "marea teroare", demască regimul sovietic, pe care îl consideră "corupt, criminal, ilegal", acesta fiind motivul pentru care a fost asasinată.

Desigur, contraspionajul american nu a rămas pasiv şi a întreprins unele măsuri, între care întocmirea unei liste care cuprindea nu numai persoanele bănuite ca simpatizanţi comunişti sau agenţi americani pentru URSS (colecţionarul de artă Armand Hammer, scriitorii Richard Nathaniel Wright, Jack London), ci şi din alte ţări (Bertolt Brecht, Thomas Mann). În cazul unora din aceste persoane s-a constata că bănuielile erau nefondate, dar ele au continuat să rămâne pe "lista FBI" până în perioada postbelică.

Ambiţiile de Mare putere ale Japoniei au făcut ca şi acest stat să folosească spionajul împotriva unor state considerate ca potenţiali viitori adversari sau vizate de expansiunea niponă.

Astfel Yoshitaro Amana (1899-?) a acţionat în cadrul aşa-numitulului "Plan Tanaka", vizând desfăşurarea de acţiuni de spionaj în vederea pregătirii invaziei în SUA.

Cel care a fost numit "Lawrence al Manciuriei", Kenji Doihara , a organizat o amplă reţea de spioni în China şi a avut o contribuţie importantă la instaurarea "regimului marionetă" din Manciuko (Manciuria) în 1932.

Datorită potenţialului său economic, China s-a aflat în atenţia spionajului unor Mari Puteri care vizau extinderea influenţei lor în acest spaţiu uriaş sau cucerirea sa. Intenţiile Uniunii Sovietice constau în crearea condiţiilor pentru instaurarea unui regim comunist în China.

Şi aici "spionajul feminin" şi-a avut rolul său. Marie Picard, care a cules informaţii pentru URSS din tabăra naţionalistă a lui Cian Kai-Si, a sfârşit prin a fi executată din ordinul acestuia.

Există unele cazuri în care numele real al unor agente a rămas necunoscut. Între acestea se află şi cea care a acţionat, în China interbelică, sub numele de cod "Mademoiselle Marie" , dansatoare, "femeia cu trup de zeiţă", agentă pentru Marea Britanie care a contribuit, cel puţin pentru o vreme, la zădărnicirea planurilor Moscovei de a dezlănţui o răscoala în China.

Această ţară s-a înscris pe harta acţiunilor informative şi a asasinatelor politice datorită faptului că aici s-a desfăşurat episodul final al "cazului Troţki". Dizidentul sovietic era considerat de Stalin ca principalul său duşman, astfel încât a ordonat serviciilor de spionaj sovietice să organizeze asasinarea sa. După mai multe tentative nereuşite, NKVD îl recrutează pe Ramón Mercader (1914-1978),de origine spaniolă, fervent comunist. Acesta, la 20 august 1940, îl răneşte grav pe Leon Troţki, care ulterior va muri. Întemniţat în Mexic, Mercader este eliberat în 1960, vine în URSS, unde primeşte titlul de "Erou al Uniunii Sovietice". Portretul său se găseşte în Muzeul KGB din Moscova.

La una din tentativele de asasinare a lui Troţki participase şi cunoscutul grafician mexican David Alfaro Siqueiros (1896-1974).

În contextul din ce în ce mai tensionat al perioadei interbelice, România, care prezenta un interes deosebit datorită poziţiei sale geo-strategice şi ca rezervelor de materii prime, a trebuit să treacă la modernizarea serviciilor sale de informaţii pentru a putea face faţă provocărilor datorate activităţii din ce în ce mai intense a spionajului străin.

După încheierea războiului, Marele Stat Major şi-a reorganizat structurile sale de informaţii şi contrainformaţii care vor funcţiona sun titulatura Secţiei a II-a, ale cărei sarcini erau cunoaşterea evoluţiei fenomenului militar internaţional, sesizarea tuturor pericolelor care puteau afecta, într-o forma sau alta, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritoriala a României.

Serviciul de informaţii civil a funcţionat sub diverse titulaturi pentru ca, din 1939, să poarte denumirea de Serviciul Special de Informaţii, cuprinzând Secţia I InformaţiiExterne (condusă personal de Mihail Moruzov şi apoi de Eugen Cristescu) şi Secţia a II-a Contrainformaţii.

Principalul agent cominternist a fost Victor Aradi (1883-1937),publicist, care, recrutat de Willi Münzenberg, călătoreşte mult prin ţară, stabileşte contacte, culege informaţii cu caracter militar şi economic pe care le pune la dispoziţia agentului comunist Belu Zilber. Acesta le transmite la Viena, unde se găsea sediul Biroului politic al PCR. Aradi, Zilber şi alţi comunişti români sunt arestaţi şi condamnaţi într-un proces, dar ulterior eliberaţi. În 1933, bănuit că ar fi colaborat cu Siguranţa, Aradi se refugiază în URSS, unde este executat în 1937.

Chiar din perioada interbelică, serviciul de informaţii englez (SIS) a fost activ în România, mai ales prin Edward Boxshall (1897-1984). Acesta a stabilit relaţii importante, între care aceea cu magnatul industriei de armament, sir Basil Zaharoff, fiind reprezentantul său la Bucureşti. A obţinut informaţii preţioase referitoare la URSS şi ţările din Balcani de la agenţi, defectori, refugiaţi. S-a căsătorit cu fiica prinţului Barbu Ştirbei. După reîntoarcerea în Anglia, a deţinut postul de conducător al secţiei pentru Europa de Est din SIS.

În vederea realizării planurilor sale de cucerire, Germania a desfăşurat activităţi informative în România, având drept scop penetrarea economiei şi societăţii ţării, mai ales prin agenţi de influenţare, dintre care s-a detaşat Edith von Coler (1895-?). Membră a elitei partidului nazist, activând pentru serviciul de informaţii al acestuia, este trimisă în România, sub acoperirea de corespondent al ziarului "Deutsche Allgemeine Zeitung", cu scopul de a se introduce în mediile politice, culturale româneşti în calitate de agent de influenţare, mai ales în ceea ce priveşte propagarea ideologiei naziste şi apropierea de Germania. Dovedind o abilitate ieşită din comun şi dispunând şi de fonduri suficiente, von Colerreuşeşte să se introducă în lumea politică românească şi în protipendada bucureşteană. A desfăşurat, de asemenea, activităţi de spionaj economic. Intră sub directa supraveghere a Serviciului Secret de Informaţii român, fapt sesizat de Gestapo şi, în 1943, von Colereste rechemată la Berlin.

Întemeietorul Serviciul secret român, Mihail Moruzov, a fost promotorul unor eficiente metode, între care recrutarea şi exploatarea unei reţele de informatori.

Între "colaboratorii" săi s-au numărat diplomaţi acreditaţi în România, pe care i-a atras prin mijloace pecuniare sau "contraservicii".

Între persoanele care au acceptat să colaboreze cu serviciul de informaţii s-au aflat şi unele personalităţi politice şi culturale, cum a fost Martha Bibescu (1889-1973),care, fără a fi fost o agentă "profesionistă", a acceptat să se implice în procurarea de informaţii importante pentru statul român. Prin relaţiile ei la curţile regale din Europa şi cu oameni de stat influenţi, Martha Bibescu avea posibilitatea să intre în posesia unor informaţii importante. Astfel, în 1939-1940, a călătorit frecvent în Turcia, Grecia, Italia şi Franţa, pentru a se informa despre evoluţia conflictului european, oferind SSI rapoarte verbale şi scrise.

Înainte de a fi trimis la Legaţia României de la Londra, Mircea Eliade a fost contactat de SSI. În perioada în care a activat la această legaţie, Eliade a figurat pe o "listă neagră" întocmită de Ministerul de Externe al Marii Britanii, conţinând şi numele unor diplomaţi suspectaţi de desfăşurarea unor activităţi informative.

Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf şi diplomat, a studiat la Universitatea din Bucureşti şi, ca bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obţinut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcţia de ataşat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria şi Finlanda, precum şi pe aceea de director adjunct al Direcţiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în ţară şi peste hotare, a 35 de studii ştiinţifice şi a sute de articole. A susţinut cursuri şi conferinţe la universităţi din România, Germania, Austria.