Datoriile pierdute ale României (I)/ de Cosmin Savu

Suntem intr-o criza economica perpetua, dar nu suntem in stare sa ne recuperam miliardele de dolari investite pe vremuri in strainatate. Anii regimului Ceausescu au insemnat o perioada foarte activa in politicile economice externe. Aveam relatii si schimburi comerciale cu zeci de state. Si, dupa 1989, multe dintre ele ne-au ramas datoare. In 1989 sumele pe care Romania le avea de recuperat din strainatate erau consistente. Vorbim de multe miliarde de dolari. Investitii in instalatii petroliere, fabrici de armament, institutii publice, instalatii de irigat. Acum, in 2011, lista s-a subtiat. Unde este diferenta si cine a iesit in castig din aceasta poveste?

In decembrie 89, Romania era intr-o situatie paradoxala. Pe de-o parte populatia rabda de foame, era umilita iar pe de alta parte, Republica Socialista Romania avea in conturi 2 miliarde de dolari cash. Mai mult, in afara de acesti bani, Romania avea investitii si datorii de recuperat in valoare de multe miliarde de dolari. Si ca paradoxul sa fie total, Romania nu mai avea datorii externe!

Povestea incepe in anii 70 cand statul roman se imprumuta masiv pentru industrializarea fortata a tarii dar si pentru investitii externe magalomanice. Dorinta lui Ceausescu era ca Romania sa devina o putere politica si economica importanta, iar el - un lider mondial. La inceput totul parea sa mearga bine dar in urma unor tranzactii speculative cu grau si petrol, tara intra in blocaj financiar si incetare de plati.

"10 miliarde 170 de milioane de dolari a fost varful datoriei externe pe care a avut-o vreodata Romania", spune Razvan Temesan. Un om care stie, pentru ca era seful directiei de credite externe din Banca romana de comert exterior.

Stefan Andrei, vice-prim ministru cu probleme de comert exterior isi aminteste foarte clar momentul. Statul comunist nu mai avea bani nici pentru cele mai elementare plati. "Atunci ne gaseam in situatia in care si pilotii primeau bani in servieta ca sa plateasca aterizarea si decolarea de pe aeroporturile straine." Romania ajunge la mana celor mai mari state creditore adunate in Clubul de la Paris si Fondul Monetar International. Negocierile au fost foarte dure. Sub presiune, Nicolae Ceausescu ia o hotarare pe care unii o considera eroica, altii criminala: plata tuturor datoriilor externe inainte de termen. Pentru plata datoriei, mare parte din productia agricola si industriala a tarii ia calea exportului. Coada la mancare devine un obicei. S-a instituit rationalizarea produselor de baza, iar benzina si alimente ca painea, uleiul, zaharul si faina au inceput sa fie distribuite pe cartele. Despre portocale sau masline, romanii auzeau la sarbatori.

Romania investeste in alte state din care Ceausescu spera sa primeasca resurse pentru economia romaneasca: petrol, metale, bumbac. Ion Coman era secretarul Comitetului Central al PCR , responsabil de gospodaria de partid. "In discutia pe care am avut-o eu cu el in octombrie 1989 - spune Ion Coman - in urma unei situatii mai deosebite a temperaturii i-am zis "exista un pic de nemultumire, dati un pic de caldura, pentru ca e frig, in special pentru cei mici". Raspunsul lui a fost "mai rabdam inca putin, avem doua miliarde de dolari in banca, avem creante de 5-6-7 miiliarde de dolari, facem noi o banca si dam noi cu dobanda mica tarilor in curs de dezvoltare."

Romania devenea o banca pentru tarile in curs de dezvoltare in timp ce la Timisoara incepea revolutia, iar Ceausescu era in Iran.

Bogdan Baltazar a fost director in Ministerul Afacerilor Externe pe zona Africa si Orientul Mijlociu. "Voia Ceausescu impreuna cu iranienii sa faca o banca si sa-si scoata parleala, daca mi se scuza expresia sa devie ei camatarii lumii. "

"A fost un efort general al poporului - adauga Ion Coman -, au fost si unele greutati destul de mari. Dar pana la urma au fost suportate, pentru ca trebuia sa platim aceasta datorie externa, trebuia s-o platim. De ce? Pentru ca sa nu ramana urmasilor nostri. Sa nu plateasca copiii, nepotii, stranepotii nostri dupa ce noi disparem…"

In aprilie 1989, in Comitetului Central al PCR, Nicolae Ceausescu anunta rambursarea integrală a creditelor internaţionale spre bucuria intregului popor. Romania nu mai avea datorii si avea investitii uriase. Opt luni mai tarziu Ceausescu este executat si odata cu el mor si investitiile facute de statul roman peste granita.

Aproape 9 miliarde de dolari s-au investit in intreaga lume. Acum, in 2011 datele oficiale vorbesc de doar 2 miliarde si jumatate de dolari. Diferenta nu a fost recuperata de romani, ci ori a fost stearsa, ori s-a pierdut.

Africa, Sudan. Am pornit pe urma banilor Romaniei pe cel mai sangeros taram din ultimii 50 de ani. Cand spui Sudan, spui malarie, febra galbena,instabilitate politica, saracie, razboaie civile si genocidul de la Darfur. In Sudan, Romania a construit fabrici, instalatii petroliere, cladiri pentru institutiile statului, case. In total Sudanul ne datoreaza 170 de milioane de dolari. De cum am pus piciorul in Sudan au inceput restrictiile. Mai peste tot iti este interzis sa filmezi pentru a nu scoate la iveala problemele din aceasta tara. Singurul loc in care poti filma linistit este cladirea parlamentului din capitala Khartoum - mandria Sudanului -, construita in anii 70 de romani si pe banii romanilor. "Este foarte eleganta, este o cladire foarte impunatoare - spune presedintele parlamentului. Cand o delegatie straina vine in Sudan, trebuie sa vina si sa vada aceasta cladire care este diferita de alte cladiri Orientul mijlociu sau chiar in Africa. Nu e nimic similar cu ea. Trebuie neaparat sa vii sa o vezi. Este un cadou frumos din partea lui Ceausescu."Arhitectura ne este familiara, semn ca pe undeva mana lunga a comunismului romanesc a ajuns departe. Impreuna cu ambasadorul roman, ne intalnim cu presedintele legislativului sudanez, un admirator declarat al arhitecturii neocomuniste. Cladirea parlamentului din Khartroum este, daca nu cea mai spectaculoasa constructie facuta de romani aici, este cea mai mare, cu siguranta. Casa poporului parlamentului sudanez, a fost data in folosinta de romani in 1978.

Cu Sudanul, Romania a avut o relatie buna inainte de 90 si avea schimburi economice intense. In primul rand, din Sudan noi aduceam bumbac. Frate, frate, dar atunci cand pomenim de datoriile restante, oficialul sudanez schimba vorba si ne sugereaza ca trebuie sa ne refacem prietenia inainte de a vorbi despre bani si datorii. Pana atunci, ei se bucura de cadourile facute de romani.

Suntem in sala principala a Parlamentului. Are o capacitate de 400 de scaune. este cel mai frumos Parlament din Africa. Pe unde am fost, nu am gasit o asemenea cladire in Africa. Sudanezii o considera un cadou care "simbolizeaza relatia dintre doua popoare, roman si sudanez." Casa poporului din Khartoum nu seamana cu Casa poporului din Bucuresti, ci poate cu palatul copiilor, al pionierilor, asa cum era pe vremuri.

Relatiile cu Sudanul s-au poticnit inainte de caderea lui Ceausescu. Din anii 80, au avut loc nenumarate conflicte intre nordul dominat de musulmani si sudul populat de triburi care incercau sa obtina independentei. Dupa un conflict care a durat aproape 20 de ani si a facut nenumarate victime, beligerantii au semnat un acord. Din iulie anul acesta, Sudanul se va desparti in doua tari, cel mai probabil Sudanul de Sud si Sudanul de nord.

Desi acum in Sudan este liniste, tara ramane fracturata si ranile nu s-au inchis inca. In noile conditii este foarte greu de spus daca Romania va mai putea recupera ceva din cele 170 de milioane de dolari. Care dintre cele doua noi state va plati datoria?

"Sudanul este o tara care a refuzat negocierea datoriei si plata datoriei de foarte multi ani - spune fostul ministru Varujan Vosganian. Cel putin in ultimii ani, cel putin cat am fost eu implicat in aceste discutii, este o tara care a refuzat orice fel de discutii." Dar, spune Stfean Andrei, "Cel putin banii pentru cladirea Parlamentului trebuia sa-i scoatem, ca-i Parlamentul statului, nu al unei firme particulare."

Avem datorii de recuperat de miliarde de dolari. Regimul Ceausescu a fost foarte agresiv in politicile externe, in urma carora au ramas o gramada de obiective si investitii. Cine ar trebui sa se ocupe cu gestionarea lor si ce s-a recuperat de-a lungul timpului?

Inainte de 1989, singurele institutii care puteau sa desfasoare activitati comerciale in strainatate erau celebrele intreprinderi de comert exterior, multe dintre ele anexe ale Securitatii. Am incercat sa aflam amanunte de la Serviciul Roman de informatii externe, o institutie succesoare a Securitatii externe. Incercam la alta institutie, Ministerul afacerilor externe. Ministru Baconschi se eschiveaza in fata camerei. Dupa numeroase solicitari, Ministerul de externe a dat un raspuns la intrebarea noastra: cine se ocupa de recuperarea banilor? "Ceea ce va recomand - afirma purtatorul de cuvant Doris Mircea - este sa va adresati institutiei competente in domeniu, respective MEC. Si mediului de afaceri in calitatea sa de urmas istoric al tuturor ministerelor cu profil industrial din epoca socialista." Asadar problema este pasata spre alta institutie: Ministerul Economiei. Si aici am incercat in zadar sa primim informatii si un punct de vedere. Dar, nimic. Florin Staicu este unul din multii consilieri personali ai ministrului Economiei. La vederea echipei Protv devine brusc preocupat de rezolvarea problemei. De la Ministerul economiei nimeni nu stie nimic si nu are nici o vina. Am incercat la Ministerul finantelor. Raspuns? Personalul abilitat are agenda incarcata. Razvan Orasanu, fost sef la Agentia de Valorificare a Activelor Statului, ne lamureste de ce acest subiect este un cartof fierbinte, pasat de la o institutie la alta. "Statul roman - spun el - si v-o spun cu toata raspunderea, nu are in momentul de fata un bilant complet al tuturor bunurilor, actiunilor si creantelor pe care le detine."

Asadar nimeni nu stie exact cati bani avem de recuperat. Si mai grav este ca multe tari care ne sunt datoare nici nu mai apar in listele oficiale. Ioan Pargaru, fost sef al comertului exterior, ne lamureste. "Lista dumneavoastra e foarte mica. Lipsesc Sri Lanka, Bangladesh, Filipine, Maroc. Sunt multe care lipsesc." "Noi am avut un active de vreo 100 de milioane convertibile cu Polonia, 60 de milioane cu Bulgaria si vreo 100 si ceva de milioane cu Rusia - adauga Stefan Andrei. Astia nu apar nicaieri."

In Sudan, ambasadorul roman la Khartoum, Ghitulescu, este jenat ca trebuie sa ne livreze acelasi text ca la Bucuresti si ne roaga sa folosim materialul oferit de prutatorul de cuvant al MAE.

Tot in Sudan, ne-am inatlnit cu unul dintre ministrii cabinetului actual. In biroul lui Al Wassila Al Samani, fost ministru de externe si actual ministru al resurselor umane aflam si punctul de vedere oficial. Sudanul nu se mai gandeste sa plateasca datoria. "Datoriile, da, avem datorii. Dar de cand provin ele, din ce an? Mai mult de 30 de ani. Si va dau un exemplu, avem datorii la India. Cand am vorbit cu ei despre inghetarea sau uitarea lor, datoriile au reinnoit comertul. Datoriile Sudanului erau de 50 de milioane, acum indienii au uitat de ele, acum au investit mai mult de 7 miliarde in Sudan, si cu siguranta din 2002 de cand au devenit foarte activi in Sudan, ei au facut foarte multi bani. Asta vrem si de la Romania." Asadar o solutie ar fi ca romanii sa investeasca in Sudan. Lucru pe care l-au mai facut acum 30-40 de ani.

Dar solutia de a recupera banii prin investitii se pare ca nu a fost luata in calcul de autoritatile de la Bucuresti. Dupa multe insistente, reusim sa intalnim un responsabil din partea Ministerului de finante. Bogdan Dragoi este secretarul de stat. Se ocupa de recuperarea datoriilor. Dar nu afalm nimic nou...

Si totusi au existat incercari de a recupera datoria din Sudan. Dar nu din partea statului roman. La inceputul anilor 2000, in Sudan a fost un boom al petrolului. Cativa oameni de afaceri au simtit oportunitatea. Este celebra o fotografie din bazarul din Khartoum in care apar Dinu Patriciu, Omar Haissam si fostul consilier prezidential, Dorin Marian. Din surse locale am aflat ca afacerea romanilor in Sudan n-a mai avut loc din cauza lui Omar Haissam care a incercat sa vanda arme rebelilor din sud. Haissam a fost expulzat imediat.

Sudanul este sarac doar pentru sudanezii de rand si poate pentru romani atunci cand vine vorba de datorii. Presedintele celei mai importante companii petroliere ne-a primit cu zambetul pe buze. Compania exporta 500.000 de barili/zi. Asta inseamna de doua ori mai mult decat consumul zilnic al Romaniei. Mare parte din infrastructura petroliera sudaneza este facuta de romani, dar petrolul sudanez n-a ajuns niciodata la noi. Pompele au fost facute de romani in 1981-82. La sfarsitul acestui an Sudanul va deveni tara africana cu cel mai mare export de aur. O tona de aur acum este in jur de 46 de milioane de de dolari, asa ca datoria Sudanului fata de Romania ar putea fi acoperita cu doar 4 t de aur.

Reportaj difuzat de Protv in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 8 mai 2011