CFR a interzis circulaţia vagoanelor lui Burci, ale Regiotrans, Transferoviar Grup şi Grup Transport Feroviar din cauza datoriilor

Autor: Mirabela Tiron 08.06.2011

Compania Naţională de Căi Ferate (CFR SA) a oprit începând cu ora 17 activitatea a patru operatori de transport feroviar, care înregistrează datorii pentru neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI).

"Compania a depus toate eforturile necesare pentru recuperarea acestor debite, decizia de oprire a circulaţiei trenurilor de marfă şi călători fiind luată ca urmare a refuzului repetat al operatorilor feroviari de a achita sumele restante, în contul taxei de utilizare a infrastructurii", au transmis oficialii CFR. Reluarea activităţii va fi posibilă după plata sumelor restante.

Ce datorii au companiile

Grup Transport Feroviar - 7,2 mil. lei

Regiotrans SRL (grup deţinut în părţi egale de Costel Comana şi Iorgu Ganea) - 7,7 mil. lei

Servtrans Invest SA (parte a grupuliui internaţional Railwaz Systems, deţinut de Cristian Burci) - 18,2 mil. lei

Transferoviar Grup SA (face parte din Remarul 16 februarie Cluj, deţinut de omul de afaceri Călin Mitică) - 3,5 mil. lei