Deficitul comercial a sărit în aprilie cu 900 mil. euro după patru luni de corecţie

Autor: Liviu Chiru 09.06.2011

Încetinirea rapidă a exporturilor din luna aprilie a împins deficitul comercial la 897 de milioane de euro, cu 12 milioane de euro mai mult decât consemna în aprilie 2010, întrerupând astfel o serie de patru luni consecutive în care se ajustase.

Faţă de luna martie, exporturile au scăzut cu peste 16%, până la 3,3 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au dovedit mai rigide, încetinind cu numai 13%, până la 4,1 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Analiştii spun că întărirea leului - luna aprilie a adus vârfuri ale ultimului an atât faţă de euro, cât şi faţă de dolar - a avut un efect rapid asupra exporturilor.

"Considerăm că fluctuaţiile cursului au un impact important asupra exporturilor, dat fiind faptul că exportatorii au, de multe ori, marje comerciale reduse şi preţurile de export sunt fixate de beneficiari", spune Dan Bucşa, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank.

După scăderea de volum a exporturilor din aprilie, ritmul anual de creştere a încetinit la numai 17%, de la aproape 37% în luna martie. Dinamica lor se apropie astfel de cea a importurilor, care urcă cu 13% faţă de aprilie 2010.

"Importurile au decelerat la rândul lor din cauza încetinirii creşterii exporturilor - care au un conţinut ridicat de bunuri importate - şi a consumului intern afectat de reducerea veniturilor reale şi de pesimismul consumatorilor", mai spune Bucşa.

El consideră că datele nu sunt pozitive pentru leu, deteriorarea schimburilor comerciale putând să atragă pe viitor o depreciere a cursului. Rămâne de văzut dacă exportatorii vor reuşi să îşi găsească ritmul la noul palier de curs, de 4,1 lei pentru un euro, având în vedere că vârfurile din primăvară fuseseră atinse în contextul unui euro de peste 4,2 lei.

Deficitul din aprilie, de aproape 900 de milioane de euro, alimentat şi de importurile pentru Sărbătorile de Paşti, este cel mai mare din noiembrie anul trecut, când se făceau importurile pentru Crăciun, dar şi de combustibil pentru iarnă.

De altfel, exceptând luna noiembrie, deficitul lunar era în contracţie (faţă de aceeaşi lună a anului precedent) din august 2010, reflectând o plafonare a importurilor, angrenată şi de slăbirea cererii interne, după măsurile dure de ajustare implementate de Guvern în vara trecută.

Ştirile dezamăgitoare privind comer­ţul internaţional continuă seria de veşti negative venite dinspre sistemul real în ultima vreme.

Datele publicate săptămâna aceasta de Statistică au mai arătat o încetinire a producţiei industriale (aflată de altfel în strânsă corelaţie cu exporturile), ritmul de creştere încetinind la 6,3% în aprilie de la 7,4% în martie şi 12,7% în februarie. Totodată, vânzările de retail au consemnat o scădere cu 6,2% în aprilie faţă de aceeaşi lună din 2010, faţă de 5,8% în martie. "Datele publicate recent privind sectorul real nu sunt pozitive. Noi date negative vor contura imaginea unei scăderi a Produsului Intern Brut în trimestrul al doilea faţă de trimestrul întâi", spune Nicolae Covrig, economist în cadrul Raiffeisen Bank.