Ştiri pe scurt business internaţional

Autori: Constanta Catalina Apostoiu , Alexandru Stefan Matei , Ioana Bojan 13.06.2011

Egiptul, Bahrainul şi Emiratele Unite Arabe şi-au exprimat sprijinul pentru candidatura ministrului francez de finanţe Christine Lagarde pentru poziţia de managing director al Fondului Monetar Internaţional, scrie Bloomberg.

Spyker Cars, companie care deţine grupul auto Saab, a semnat un acord cu două companii chineze care dacă este aprobat de autorităţi şi de acţionari ar duce la preluarea controlului asupra companiei de către China, scrie The Wall Street Journal.

Producătorul de bunuri de lux Prada ar putea strânge până la 2,6 mld. dolari din listarea pe bursa din Hong Kong pentru a-şi finanţa extinderea, scrie Bloomberg. Săptămâna trecută şi producătorul de genţi de voiaj s-a listat pe bursa din Hong Kong.

Epidemia care a provocat moartea a 35 de persoane în Europa, cauzată de o formă virulentă a bacteriei E.coli enterohemoragică (Eceh), este cea mai gravă de acest tip înregistrată până în prezent, a anunţat un institut sanitar citat de AFP.