Drama economiei SUA: multinaţionalele ţin profiturile în străinătate şi nu creează locuri de muncă acasă

Mitul 1. Este numai o situaţie temporară, după care economia va avansa

Este adevărat că numai 12,2% din economiştii chestionaţi de biroul din Philadelphia al băncii centrale americane (Fed) cred că actualul regres se va transforma într-o recesiune dublă (deşi procentul a crescut semnificativ de la începutul anului). Evitarea unei astfel de recesiuni nu echivalează însă cu generarea unei creşteri destul de solide pentru a reporni piaţa locurilor de muncă. În trecut, economiei americane îi lua aproxi­mativ şase luni pentru a reveni la o situaţie normală a pieţei locurilor de muncă după o recesiune.

Acum, McKinsey Global Institute estimează că perioada se va extinde la cinci ani de această dată. Ar trebui create 187.000 de locuri de muncă pe lună, cu o rată de creştere economică de 3,3%, pentru a se ajunge la o rată a şomajului de 5% până în 2020. La actualul ritm de creştere şi de creare a locurilor de muncă, s-ar ajunge la jumătate din această rată până în anul respectiv.

Mitul 2. Situaţia poate fi depăşită cu stimulente

Deşi o a treia rundă de stimulente ofe­rite de guvern sau de Fed (banca centrală) nu ar trebui exclusă în caz de urgenţă, raportul risc-be­ne­ficii nu este avantajos. În primul rând, creditorii, cel mai mare fiind China, s-ar plânge în legătură cu implicaţiile unor noi stimulente, lăsând deoparte riscul creării de bule în economie. Stimulentele, care au luat forma achiziţiilor de către Fed de titluri de trezorerie de la investitori, menite să reducă ratele do­bânzii pe termen lung şi să înlesnească refinanţarea proprietarilor de locuinţe, nu ajută prea mult dacă proprietarii de locuinţe nu au locuri de muncă pentru a-şi putea onora în acest fel plăţile. Deşi numărul prescrierilor de ipoteci este în scădere, volumul de lo­cuinţe prescrise aflate la vânzare submi­nează piaţa imo­biliară, ceea ce afectează cheltuielile şi încrederea consumatorilor.

Mitul 3. Sectorul privat va ajuta la îmbunătăţirea situaţiei

Există o diferenţă fundamentală între situaţia financiară a companiilor ame­ricane, una destul de bună, şi cea a munci­torilor americani, din care ma­jori­tatea câştigă acum mai puţjn decât în recesiune.

Companiile câştigă foarte bine, numai în ultimul trimestru au avut un profit în afară de 1.680 mld. dolari, însă nu contri­buie la creşterea numărului locurilor de muncă pe plan local. Multe companii s-ar gândi de două ori înainte de a construi următoarea fabrică în Statele Unite când pot alege locuri ca Brazilia, China sau India. Acesta este unul dintre motivele pentru care rata şomajului este atât de ridicată, iar salariile sunt atât de mici pe plan local.

Potrivit unui studiu, în perioada 1990-2008, o perioadă de globalizare extremă, companiile cu operaţiuni la nivel global au avut o contribuţie aproape egală cu zero în ceea ce priveşte creşterea numărului de locuri de muncă din SUA. Firmele care au avut o contribuţie au fost cele cu ope­raţiuni în principal pe piaţa americană. Din păcate, locurile de muncă din sectoarele unde acestea operau sunt mai prost plătite şi cu un nivel mai scăzut de calificare decât cele externalizate.

Mitul 4. Forţa de muncă este mobilă

Mitul mobilităţii conform căruia dacă creezi locuri de muncă, oamenii vor veni nu mai este valabil. În anii '80, aproxi­mativ unu din cinci muncitori se muta în căutarea unui loc de muncă în fiecare an. Acum, raportul este de 1 din 10. Acest lucru se datorează în parte creşterii numărului de familii în care atât bărbatul, cât şi femeia au o carieră.

Decizia mutării de dragul slujbei bărbatului nu mai este una uşoară şi evidentă. Tendinţa se va accentua pe măsură ce femeile vor pune mâna pe locuri de muncă din domenii cu un ritm alert de creştere.

O problemă mai mare este legată de faptul că nu există o supra­punere între aptitudinile existente şi carac­teristicile locurilor de muncă disponibile.

Mitul 5. Întreprinzătorii sunt baza economiei

Ratele creării de noi businessuri se află în scădere din anii '80. Destul de ciudat, acest lucru a început să se întâmple exact în momentul în care sectorul financiar a început să ia amploare. Cele două tendinţe nu sunt fără legătură.

Criza creditării a amplificat problema. Creditarea este încă restricţionată, iar vechile metode de autofinanţare a unui business nu mai sunt viabile. Există soluţii pe termen scurt şi termen lung. Prioritară este redresarea pieţei rezidenţiale. Mai apoi, trebuie soluţionată problema şomajului ridicat în rândul tinerilor.

O altă problemă majoră este legată de reducerea diferenţei dintre câştigurile companiilor şi cele ale muncitorilor. Tre­buie găsite modalităţi de a face din Statele Unite o destinaţie mai atractivă pentru investiţii, iar în acest sens trebuie să existe o cooperare mai strânsă între sectorul privat şi cel public.