Popa, BNR:Ponderea creditelor în franci elveţieni este redusă; unele împrumuturi au fost refinanţate

Autor: Marius Radu - Mediafax 14.06.2011

Ponderea creditelor în franci elveţieni în totalul împrumuturilor este redusă, iar unele dintre acestea au fost deja refinanţate în euro, astfel încât riscul creşterii împrumuturilor neperformante este scăzut, a declarat, marţi, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Cristian Popa.

Situaţia actuală a celor care au accesat împrumuturi în franci elveţieni în urmă cu câţiva ani este mai puţin favorabilă, după ce moneda elveţiană s-a apreciat atât faţă de leu, cât şi faţă de euro, a afirmat Popa.

El a menţionat că o mare parte a creditelor în această monedă au fost contractate pentru achiziţia de locuinţe, nu în scop investiţional, şi de aceea există un risc redus de neplată.

"Posibilitatea de a refinanţa în continuare există, dar trebuie judecaţi termenii. Nu vedem o creştere a neperformanţei pentru că populaţia locuieşte în imobilele achiziţionate", a adăugat Popa.