Sezon de pitch-uri la bănci: agenţiile de comunicare se bat pe conturi de 5.000 de euro lunar

Autor: Liviu Chiru 14.06.2011

Nu mai puţin de patru bănci de top şi-au schimbat sau au angajat în premieră în această primăvară agenţii de comunicare pentru relaţia cu mass-media. Un astfel de cont poate aduce agenţiei un comision lunar de circa 5.000 de euro, în funcţie şi de complexitatea serviciilor oferite, potrivit surselor din piaţă. Cel mai recent anunţ a venit de la olandezii de la ING, care vor fi consiliaţi de la 1 iulie pe partea de comunicare de agenţia The Practice.

Recent şi Bancpost, o bancă de top zece controlată de grupul financiar elen Eurobank EFG, a semnat un contract tot pentru servicii de comunicare cu agenţia GMP. Totodată, UniCredit Ţiriac este consiliată din această primăvară de agenţia Rogalski Grigoriu, în timp ce austriecii de la Volksbank i-au angajat pe cei de la BBDO pentru a construi o nouă imagine de brand.