Constantin Roibu şi-a văzut visul cu ochii: Oltchim a repornit instalaţiile de la Arpechim şi îşi poate creşte producţia. Când va scăpa de pierderi?

Autor: Andrei Chirileasa 14.06.2011

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), condus de Constantin Roibu, a anunţat repornirea instalaţiilor de petrochimie de pe platforma rafină­riei Arpechim Piteşti, pe care le-a cumpărat de la Petrom în decembrie 2009.

"După douăzeci de luni de la oprirea petrochimiei din cadrul Arpechim Piteşti, în data de 11.06.2011 instalaţia de separare propan propilenă a fost pornită, iar începând de astăzi (ieri - n.red.) se pompează din nou propilenă pe conducta care aprovizionează Oltchim Râmnicu Vâlcea. În scurt timp vor fi pornite şi celelalte instalaţii din cadrul platformei petrochimice", se arată într-un anunţ al Oltchim.

Reprezentanţii companiei nu au precizat însă ce economie va face compania în urma repornirii instalaţiilor.

Oltchim a negociat cu Petrom încă de la începutul lui 2008 preluarea instalaţiilor de petrochimie de la Arpechim, de unde se aproviziona cu materie primă. Petrom a oprit instalaţiile în toamna lui 2008 şi a sistat livrările către Oltchim, din cauza datoriilor acumulate. După un an de negocieri, Oltchim şi Petrom au ajuns la un acord în privinţa transferului instalaţiilor şi al celor circa 560 de angajaţi de pe platformă către combinatul din Râmnicu Vâlcea, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 13 mil. euro.

Constantin Roibu, directorul Oltchim Râmnicu VâlceaCompania a avut însă nevoie de mai mult de un an pentru a derula lucrări de reparaţii şi modernizări la instalaţiile preluate şi pentru a-şi asigura capitalul de lucru necesar pentru repornirea acestora, timp în care s-a aprovizionat cu propilenă din import, la costuri mai ridicate, fapt care a contribuit la pierderile înregistrate de companie în ultimii doi ani.

Propilena este folosită la producţia de polioli, care la rândul lor au o gamă largă de utilizări, de la aditivi pentru industria alimentară până la spume poliuretanice utilizate la izolaţii în construcţii.

"Închiderea în 2008 a instalaţiilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Piteşti a însemnat pentru Oltchim debutul unei perioade foarte dificile care a dus la funcţionarea la jumătate din capacitate şi a determinat pierderi importante pentru combinat. Prin pornirea acestei prime instalaţii, obiectivul nostru strategic de integrare a Oltchim cu sursele tradiţionale de materii prime începe să fie pus în practică, rezultatul pe care îl aşteptăm fiind creşterea semnificativă a capacităţii de funcţionare, pentru a reduce din pierderi şi pentru a confirma trendul ascendent al Oltchim de la începutul acestui an", a declarat Constantin Roibu, director general al Oltchim.

Pentru ca Oltchim să funcţioneze la capacitate maximă, are însă nevoie să reia şi producţia de PVC, pentru care trebuie să se aprovizioneze cu etilenă. Compania nu poate însă reporni momentan instalaţiile de producere a etilenei de la Piteşti din cauză că Petrom a închis de tot rafinăria Arpechim, care furniza o serie de materii prime. În aceste condiţii, Oltchim a preluat în ultima perioadă o serie de instalaţii mai mici de pe platforma rafinăriei şi a făcut o ofertă către Petrom pentru preluarea integrală a rafinăriei, cu sprijinul Ministerului Economiei, care deţine 55% din acţiunile combinatului.

Pentru acest an, Oltchim şi-a bugetat afaceri de 2,4 mld. lei (570 mil. euro), în creştere cu 80% faţă de anul trecut, cu circa 70% din cifra de afaceri acoperită de exporturi. În primul trimestru, afacerile Oltchim au crescut cu 94%, la 464 mil. lei (110 mil. euro) şi şi-a redus pierderile de 20 de ori, la 2,65 mil. lei.

Oltchim se alfă pe lista companiilor de stat pe care Guvernul s-a angajat faţă de FMI să le privatizeze în următorul an. Discuţiile privind privatizarea Oltchim au determinat şi creşterea spectaculoasă a preţului acţiunilor pe Bursă. Titlurile Oltchim au crescut de aproape 10 ori de la începutul anului, după ce în ultima lună acţiunile au crescut aproape în fiecare zi cu 15%. Grupul german PCC, care este interesat să participe la privatizarea companiei, a fost unul dintre principalii cumpă­rători, majorându-şi participaţia la aproape 17% (de la 12% la începutul anului). Fondul britanic Carlson Ventures, care a intrat în acţionariat în luna aprilie, deţine circa 14%.

Ieri, acţiunile Oltchim au câştigat 6%, tranzacţionându-se la preţul de 1,94 lei. Capitalizarea companiei este de 162 mil. euro.