Vlădescu: Brokerii n-au fost în stare să listeze companii private dar "ţipă" după cele de la stat

Autor: Razvan Voican 14.06.2011

Sebastian Vlădescu, fostul ministru de finanţe, îi acuză pe brokerii de pe bursă că nu au fost în stare să listeze nicio companie privată dar în schimb "tot ţipă" să vină companiile de stat.



"Cred că listarea Fondului Proprietarea a fost destul de relevantă pentru povestea «renaşterii bursei româneşti» la care visau fanii IPO-urilor", afirmă Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor.

El susţine că slăbiciunea pieţei de capital locale vine "din momentul facerii şi din modul în care a funcţionat mult timp".
"Bursa de la Bucureşti nu a reuşit să devină o instituţie suficient de credibilă pentru a atrage banii. Se tot ţipă să fie listate companii de stat, dar de ce nu se duc privaţii pe bursă nu discută nimeni. S-a spus că accesul la credite a fost îngreunat în ultimii doi ani, dar bursa n-a fost luată în calcul ca alternativă de finanţare, deşi, din câte ştiu, aşa a fost gândită - ca o altă formă de finanţare a companiilor, nu pentru speculaţii mărunte. Acum, rolul bursei ca sursă de capital este ca şi inexistent şi atunci eu spun că dacă săptămâna viitoare se listează şi 5 companii de stat, fundamental tot nu se schimbă nimic."
El menţionează că nu a avut şi nu are investiţii pe bursă.
Referindu-se la succesul pe care îl au bursa din Polonia şi economia acestei ţări în ansamblu, fostul ministru consideră că, dincolo de condiţiile obiective diferite de la începutul anilor'90, "clasa politică şi societatea poloneză aveau economia de piaţă acceptată în genotip".
"La noi nici măcar astăzi economia de piaţă nu este văzută strict pozitiv, tot există o idee negativă despre privat, o «bănuială» că ar fi undeva la limita moralului. Iar această abordare persistă şi în structura politicului şi se vede."
Blocajul cu Ford - "o problemă de aroganţă a ambelor părţi"
Fost şef al comisiei de privatizare care a ales gigantul american Ford drept cumpărător al uzinei Automobile Craiova, Vlădescu afirmă că întârzierea acumulată în semnarea actului adiţional la contractul de privatizare a cărui negociere durează de anul trecut vine dintr-o "problemă de aroganţă reciprocă a celor două părţi - Ford şi Guvernul României".
El consideră că, în principiu, dreptatea este de partea statului român, care are un contract semnat de americani cu anumite angajamente.
"S-a schimbat piaţa între timp, OK, dar asta nu înseamnă că modificăm în contract numai ce vor ei. Ajutorul de stat (147 mil. euro) a fost negociat în anumite condiţii, dacă Ford nu le respectă întocmai, să ia şi mai puţini bani."
Vlădescu crede că proiectul investiţiilor americane de la Craiova va merge mai departe, chiar dacă în prezent ambele părţi se simt tari pe poziţii şi se arată inflexibile.
"Rezolvarea ar sta în flexibilitate şi asumare de răspundere. Din păcate, administraţia românească nu are în manual componenta de negociere, mai ales că automat apare suspiciunea de corupţie. Chiar şi cu actuala întârziere, faptul că furnizorii Ford merg înainte cu propriile investiţii reprezintă un semnal important că proiectul nu este periclitat."