Cartea migraţiilor fără sfârşit/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi 15.06.2011

"Cartea şoaptelor" de Varujan Vosganian a fost o surpriză uriaşă în proza contemporană, şi iată că a pornit în lume, să cucerească piaţa de carte spaniolă. Şi, în zilele când scriitorul român îşi promova cartea într-un veritabil turneu, prezentam la Bucureşti romanul ce se dovedea perechea ei perfectă: "Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă" de Monica Săvulescu Voudouri.

Comunitatea armenească îşi găsise rapsodul, cea grecească venea cu saga ei, întinsă pe mai mult de un secol, o plasă ce se întindea peste Balcani şi mai departe, spre mai multe oraşe ale lumii. Miraculoase întâmplări, vrând-nevrând te tulbură asemenea lucruri, ele nu mai sunt coincidenţe, ci alt soi de fenomen, sincronicitate, în care acţionează linii de forţă subterane şi mai presus de logică sau cauzalitate.

"Fetele Nikas" are în centru un personaj feminin, Daria, care bântuie prin lume căutând o identitate, crengile şi rădăcinile arborelui genealogic. Călătoria o duce din Transilvania, din comuna Crasna, la Bucureşti, şi mai departe, la Bruxelles, în 1993, la Amsterdam, în 2000, la Atena şi New-York, în 2009. Dar călătoria în timp îi descoperă înaintaşii, fiecare cu altă poveste, şi ele se petrec la 1880 (în satul Glina de pe Ialomiţa), în 1924 (în Egipt, la Alexandria), în 1942, la Stalingrad.

Periplu în spaţiu şi periplu în timp cuprinde istorii personale uluitoare, destine care au de înfruntat tăvălugul istoriei: războaie, pribegii şi salvări, negustorii şi falimente, iubiri şi căsătorii. Saga unei familii se reface dintr-un mozaic de poveşti, în care femei şi bărbaţi îşi duc cu ei pretutindeni obiceiuri şi cutume. Grecii îşi părăsesc sate şi case şi turme, trec Dunărea şi îşi fac un rost în lumea valahă, alţii pleacă alungaţi de un război civil sau o dictatură militară.

Dar ei duc "patrida", nu o uită o clipă şi, când se întorc, aduc amintirea ţării în care şi-au făurit o nouă viaţă. Şi Daria, după ce tot află poveştile neamului întinse pe o sută şi ceva de ani, descoperă că şi colegii ei sociologi au vieţi fracturate şi două sau mai multe patrii, uneori pe continente diferite.

Saga familiei interferează cu romanul pribegiei, căci exilul, rătăcirea marchează trei generaţii. Este totodată şi un roman politic, în sens superior, formulând întrebări cu bătaie lungă, legate de secolul al XX-lea şi ororile lui, pe care nici sociologii specializaţi în problemele imigrării nu le pot înţelege şi preîntâmpina; doar le înregistrează şi le poartă cu ei ca nişte mesageri ai nimănui.

Un roman uluitor, ce acaparează prin harul poveştii, cu întâmplări amintind de farmecul desuet al foiletonului (orfana care-şi caută identitatea, coincidenţe şi întâlniri decisive), dar cu nervul romanului modern ca psihologii, cu o construcţie în mozaic venită dinspre postmodernism. Autoarea a creat personaje extraordinare (doctorul Veiza şi profesorul Pinţu, bunica înţeleaptă căreia nepoata-i citeşte din cărţile ei, duduia-mamă), cupluri cu suflete lunecoase şi tulburi, surprinse cu mare fineţe.

"Fetele Nikas" atinge mai multe corzi ale romanului contemporan, toate vibrează intens: poveştile celor trei sau patru generaţii de femei, epica densă şi forfotitoare, interesul faţă de Balkania cu istoria ei mereu în delir (şi două mari premii stau mărturie: Ismail Kadare a primit primul Man Booker Interntional Prize, în 2005, şi Orhan Pamuk, Nobel în 2006).

Se confirmă astfel fermentaţia spaţiului autohton, din care au pornit în ultimele decenii mari scriitori ai minorităţilor (fie de limbă germană ca Herta Müller şi Eginald Schlattner, fie autori maghiari, plecaţi din Transilvania - Ádám Bodor, György Dragomán, Attila Bartis, Józsa Márta), fie armeni şi greci, perpetuând în limba română propria istorie. Îi doresc romanului noroc pe măsura frumuseţii lui, şi nu mă îndoiesc că ar putea deschide ochiul secret al cititorilor Europei ca să poată zări fabuloasa Balkanie.

Monica Săvulescu Voudouri, Fetele Nikas în lumina zilei, mare şi albă, Editura Tracus Arte, 2011, 328 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.