Hanul Colţii/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu 15.06.2011

O soartă ciudată a hotărât ca instituţiile ce l-ar fi aşezat pe spătarul Mihai Cantacuzino printre filantropii de seamă ai norodului din Bucureşti să piară pe rând, încât pomenirea celor vrednici de nemurire să-l ocolească. Din martorii de cărămidă a mai rămas o biserica, podoabă a arhitecturii brâncoveneşti, cu hramul "Trei Ierarhi", ce se mai numeşte şi "Colţea", un boier care nu a avut alte merite decât că a trăit în această zonă şi că a fost fratele ctitorului unei biserici de lemn dispăru­tă prin veacul al XVII-lea. O îndreptare aproximativă a adevărului istoric s-a produs abia în anul 1869, când sculptorul Karl Storck a ridicat pe soclu statuia Spătarului, pe atunci chiar în faţa bisericii, cum se poate vedea în fotografiile lui Szathmari.

Între anii 1700-1714, Mihai Cantacuzino a construit aici biserica amintită şi o mânăstire cu trei paraclise. În incinta mânăstirii a zidit sau amenajat, nu-mi este limpede, un spital cu 24 de paturi, în care bolnavii erau îngrijiţi gra­tuit, o şcoală care a funcţionat până în anii domniei lui Cuza, cu scutire de dări pentru dascăl, pentru că era "procopsit la învăţătura cărţii sloveneş­ti" şi o tipografie "pentru cărţile cele sfinte". La intrarea dinspre mahalaua sfântul Nicolae-Şelari, spătarul înălţase un turn nemţesc cu ceasornic, lucrat, spune legenda, de soldaţii regelui Carol al XII-lea, "care se vedea departe de Bucureşti cale de trei ceasuri, iar când era senin şi mai departe". Deşi înzestrată de către ctitor cu moşii numeroase şi foarte bogate, epitropii Mănăstirii Colţea. au hotărât să-i sporească veniturile construind, conform obiceiului, "un han cu multe încăperi şi prăvălii, cu pivniţe spaţioase şi alte acareturi trebuincioase". Se profita, în plus, de urmările incendiului din februarie 1739, când, "mânăstirea toată cu spitalurile, cu spiţăriile şi cu bisearica, cu câte trele paraclise, cu amvoanele şi cu amândouă pivniţele" au căzut pradă mâniei focului.

Privind hărţile din trecut, din nefericire puţine şi în majoritate fanteziste, se pare ca hanul folosea o parte din mânăstire reamenajată, clădirile ulterioare nefiind decât completări ori supraetajări. Situat într-un vad comercial ideal, în apropierea Curţii Domneşti şi a caselor cantacuzine, la doi paşi de Târgul Cucului şi Târgul de Sus, hanul "mânăstirii" Colţea a devenit repede rentabil. Datorită chirii­lor modice pretinse la început de epitropi, a fost luat cu asalt de negus­torii ce se întorceau de la Viena şi Leipzig cu "multe rădvane trase de şase şi opt cai", toate gemând de marfă. O şansă în plus a însemnat înfinţarea în anul 1778 a Caravanseraiului în imediata vecinătate, unde se află astăzi strada Sfinţilor. "Toptangiii şi paralacarii se înghesuiau în curtea hanului şi afacerile mergeau ca niciodată". Dar după prosperitate urmează de obicei decăderea, în cazul de faţă atât din pricina proastei administrări de după 1788, cât şi a unor cauze externe, precum cutremurele şi epidemiile nimicitoare. Cutremurul din 1802, "care a durat zece minute", a dat Hanului Colţea o grea lovitură: jumătate din turn a căzut, zidurile dinspre mahalaua Scaune au căzut şi ele, s-au surpat bolţile, majoritatea prăvăliilor au devenit inutilizabile. Din pricina şubrezeniei construcţiei, şcoala funcţiona pe timp însorit în curte, "la umbra unui corcoduş". Ciuma, care s-a năpustit asupra oraşului la suirea pe tron a lui Ioan Gheorghe Caragea, a prefăcut pentru o vreme "spitalul" în lazaret. În fine, cutremurul din 1838 l-a transformat într-un pericol public. Zece ani mai târziu, domnitorul Gheorghe Bibescu ordona: "Domnul vel aga va pune a se dărăma hanul şi cheltuiala ce se va face se va plăti din venitul spitalului". La 10 martie 1848 partea de clădiri în care funcţionase hanul a fost pusă la pământ. Restul, cele câteva chilii rămase din trecut şi spitalul, refăcut în 1842 de Conrad Schwinck, era ocrotit. Înfăţişarea "Spitalului Colţea"la 1864 ne-a parvenit graţie ideii lui Szathmari de a fotografia Capitala într-un panoramic circular din Turnul Colţei, care până în 1888, când a fost demolat din ordinul lui Pache Protopescu, a servit drept "foişor de foc". Lucrările la actuala clădire a Spitalului Colţea au început în 1887, desigur, după demolarea clădirii lui Schwinck. Bucureşteanul de astăzi, fie că trece grăbit, fie că umblă agale, nu prea are vreme să vadă, să cunoască. Cel mult se întreabă nedumerit, citind inscripţia, ce caută statuia "grecului Cantacuzino" în curtea Spitalului Colţea…

EMANUEL BĂDESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele Formula AS, Lumea Magazin, Magazin Istoric şi la Ziarul de Duminică. A publicat "1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti"şi "Imnurile naţionale la români". Este şi coautor al volumelor "Scurtă istorie a regalităţii în România", "Nicolae Ionescu", "Bucureştii de altădată", "De la Vatican la Ierusalim", "Conspiraţia securităţii", "Bucureştii în imagini în vremea lui Carol I" (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).