Dialog în jurul unei teme/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 15.06.2011

Comunităţi

O antologie de texte

Alcătuită de Rodica Grigore, Anca Tomuş, Ion M. Tomuş

Colecţia Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu 2011

"Comunităţi" a fost tema din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Explicaţia acestui volum aparent straniu o dă directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi al Festivalului, Constantin Chiriac, în Cuvântul înainte: "De câţiva ani, trei tineri au şansa de a construi un dialog de gânduri, idei şi eşantioane de simţire din operele importante ale omenirii în jurul unei teme, tema Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Tema de anul acesta nu pare atât de provocatoare din punct de vedere dramatic şi spectacular, dar constituie, cu siguranţă, unul dintre cele mai serioase câmpuri de dezbatere ale lumii contemporane.

Debusolarea individuală şi colectivă prin care trecem provine în primul rând din această lipsă a unei identităţi comunitare, a unei valori de apartenenţă la ceva coerent, solid şi viabil. Tema festivalului şi festivalul în sine constituie semnale de alarmă, dar şi o invitaţie la discuţie şi introspecţie şi, mai ales, la construcţie." Cartea cuprinde mici texte, în română şi într-o altă limbă de circulaţie internaţională, din Sadoveanu, Creangă, Poe, Orwell, Bradbury, Castaneda, Rushdie, Acebe, Roy, Zadie Smith, Elsa Cross, Bracho, Romero, Bendict Anderson, Martin Esslin şi alţii.