Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Catalina Apostoiu 15.06.2011

Ukrtelecom, cel mai mare furnizor de linii de telefonie fixă din Ucraina, îşi va vinde divizia de telefonie mobilă, scrie Bloomberg. Compania va investi suma obţinută din vânzare în dezvoltarea pe segmentul de internet broadband.

Gedeon Richter, cel mai mare producător de medicamente al Ungariei, a semnat un contract privitor la o linie de credit în valoare de 150 mil. euro pe nouă ani cu Banca Europeană de Investiţii, potrivit Portfolio.hu. Creditul va fi folosit pentru finanţarea activităţilor de cercetare pe perioada 2011-2014.

Deşi sistemul financiar al Cehiei rămâne stabil, ţara se confruntă cu riscuri în creştere din cauza unei încetiniri mai pronunţate a creşterii economice din Germania şi alţi parteneri comerciali importanţi ai companiilor cehe, au declarat oficialii băncii centrale a Cehiei, potrivit Czech Position.

Primul-ministru polonez Donald Tusk a anunţat că Trezoreria a primit un număr de "oferte serioase" din partea unor investitori interesaţi de achiziţionarea unui pachet de 53% din acţiunile rafinăriei de stat Lotos Group, relatează Warsaw Business Journal.

În primul trimestru al acestui an existau 851 de companii cu capital străin înregistrate în Polonia, cu 102 mai multe decât în primul trimestru al anului trecut şi cu 148 mai multe decât în T1 2009, potrivit Centrului pentru Informaţii Economice din Varşovia, scrie Warsaw Business Journal.

Guvernul ungar va reduce datoria de stat a ţării de la 81% din PIB la 77% într-un singur pas care va fi anunţat săptămâna viitoare, a declarat primul-ministru ungar Viktor Orban, potrivit Budapest Business Journal. Orban s-a referit probabil la retragerea titlurilor guvernamentale transferate către stat de la fondurile private de pensii.

În Ungaria, preţurile de producător în agricultură au avansat cu 45,2% în aprilie 2011 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, într-un ritm mai lent decât cel de 48,2% consemnat în luna martie, scrie Portfolio.hu.