Răzvan Paşol: Antreprenorii au nevoie de exemple de succes ca să-şi listeze companiile

Autor: Adrian Cojocar 15.06.2011

Răzvan Paşol, preşedintele firmei de brokeraj Interncapital Invest, este de acord cu fostul ministru al finanţelor în privinţa faptului că brokerii locali puteau face mai mult pentru a atrage companii private pe Bursă, dar crede că antreprenorii locali vor să vadă întâi că bursa merge, iar statul trebuie să dea un exemplu prin listarea companiilor sale.

"Şi eu sunt foarte dezamăgit şi cred că brokerii puteau să facă mult mai mult. Din păcate brokerii de la noi sunt concentraţi pe piaţa secundară, acolo unde se tranzacţionează acţiunile, şi nu pe piaţa primară, care este de fapt esenţa pieţei de capital. De ce nu se implică? Este foarte complicat să aduci companii private la Bursă şi să emiţi unităţi de fond. Nu sunt mulţi brokeri care să ştie şi totodată să-şi asume acest lucru. După ce că avem listări puţine aţi văzut că unele nici nu sunt subscrise", spune Paşol.

El crede că adevărul cred că este undeva la mijloc, adică nici brokerii n-au atras companii private pe bursă dar şi statul putea face mai mult în ceea ce priveşte listarea companiilor din portofoliu.

"O piaţă de capital se crează din congruenţa acestor două surse. Noi n-am avut listări prea multe nici de la stat nici din mediul privat. Cred că bursa ar putea să devină o sursă de finanţare pentru companiile private dacă statul îşi listează companiile pentru că antreprenorii au nevoie de exemple de succes. Transgaz şi Transelectrica au fost la vremea lor exemple foarte bune dar acest lucru trebuie să continue. Să nu uităm că listările de stat sunt şi în beneficiul statului, nu numai al pieţei de capital. Se atrag investitori străini în România, creşte vizibilitatea ţării, cresc investiţiile străine pe plan autohton, vânzările de obligaţiuni de stat, toate aceste lucruri sunt legate între ele", mai spune Paşol.