Preţul călătoriilor cu trenul şi cu metroul va putea fi majorat peste inflaţie

Autor: Mediafax 16.06.2011

Guvernul a modificat normele de stabilire a preţurilor de călătorie cu trenul şi cu metroul prin introducerea unor prevederi care vor permite regiilor de transport să majoreze tarifele cu mai mult decât rata inflaţiei, conform înţelegerii cu FMI, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Guvernul a garantat Fondului Monetar Internaţional că până cel târziu la finele lunii august va modifica legislaţia astfel încât să permită regiilor de transport CFR Călători şi Metrorex să majoreze tarifele cu mai mult decât rata inflaţiei, relevă scrisoarea de intenţie cu FMI.

Guvernul s-a angajat că va modifica legislaţia astfel încât să permită majorarea tarifelor cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru ca aceste companii să îşi poată acoperi cheltuielile curente din venituri.

În ultimii ani, tarifele Metrorex şi CFR au fost majorate, de regulă, prin raportare la nivelul inflaţiei. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.