Speranţele producătorilor de ciment se îndreaptă spre anul viitor

Autor: Andreea Mioara Neferu 16.06.2011

Piaţa locală a cimentului se va situa anul acesta la un nivel de circa jumătate de miliard de euro, în condiţiile în care prognozele sunt de stagnare sau creş­tere foarte mică, estimează Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului CIROM şi pre­şedinte al consiliului de administraţie al producătorului de ciment Carpatcement.

"Piaţa cimentului s-a situat anul trecut la aproximativ 500 de milioane de euro, iar anul 2011 va aduce o valoare similară", a spus Rohan după o conferinţă a patronatului CIROM cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţare.

CIROM reuneşte zece membri, printre care şi cinci firme multinaţionale: HeidelbergCement, Holcim, Lafarge, Saint-Gobain şi Carmeuse.

Producţia de ciment a înregistrat o scădere de circa 11% în 2010, la 6,9 milioane de tone, în timp ce consumul intern s-a redus cu 12%, la 6,85 milioane de tone. Dacă anul acesta piaţa cimentului ar putea stagna sau înregistra un avans de 1-2%, în 2012, an electoral, ar urma să crească cu 3-5%, datorită lucrărilor de infrastructură sau inginereşti, a explicat Rohan.

Pe de altă parte, producţia de ciment a înregistrat în primul trimestru un avans de circa 13%, până la 798.000 de tone, în timp ce vânzările au crescut în aceeaşi perioadă cu 7,6%, până la 734.000 de tone.

Din producţia de ciment 10% merg în prezent către sectorul infrastructurii, însă această pondere ar putea creşte în condiţiile în care ar urma să înceapă o serie de lucrări pentru construcţia Coridorului IV paneuropean de autostrăzi, dar şi pentru alte drumuri naţionale şi variante ocolitoare.

Piaţa locală a materialelor de construcţii s-a ridicat anul trecut la 4,4 miliarde de euro, potrivit lui Rohan.

În altă ordine de idei, preşedintele CIROM a criticat şi ritmul destul de încet de construire a autostrăzii Bechtel, pentru care Ministerul Transporturilor a plătit deja 1,2 miliarde de euro, însă nu sunt finalizaţi decât 52 de kilometri, pe ruta Câmpia Turzii - Gilău.

"Se împlinesc şapte ani de când Bechtel a început autostrada, iar succesul e imens: am făcut până acum 52 de kilometri, probabil că în următorii 20 de ani se vor face încă 52. În ritmul în care se construieşte acum, probabil în 120-130 de ani va fi gata autostrada Bucureşti - Oradea", a arătat Rohan.