City Mall, la 21 mil. €. Sonae Sierra: „Preţul corect“ ar fi la jumătate

Autor: Cristina Cuncea 19.06.2011

Lichidatorul City Mall din Bucureşti, Casa de Insolvenţă Transilvania, va organiza pe 30 iunie o nouă licitaţie de vânzare a centrului comercial, la un preţ de 20,96 milioane de euro, după patru încercări eşuate de valorificare a activului aflat în faliment.

City Mall a fost scos la vânzare prima dată la 31 martie, la 33 milioane de euro, iar ulterior, din cauza faptului că niciun investitor nu a fost interesat să cumpere centrul comercial, au fost organizate alte două licitaţii, astfel că preţul a fost redus la 29,5 milioane de euro, respectiv 26,2 milioane de euro. La cea de-a patra încercare de vânzare a mallului preţul de pornire a fost stabilit la 23,58 milioane euro.

Pentru licitaţia de la sfârşitul lunii iunie, preţul a mai scăzut cu circa 9% faţă de cel stabilit la încercarea anterioară şi cu aproape 40% faţă de preţul iniţial.

Aceasta ar putea fi ultima încercare de vânzare a centrului comercial prin licitaţie, lichidatorul având în vedere, în cazul nevânzării activului, schimbarea strategiei de valorificare.

Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie a anului trecut, principala cauză fiind imposibilitatea firmei care îl deţine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investiţii APN European Retail Trust), de a rambursa creditele contractate în 2006 pentru achiziţia City Mall. La vremea respectivă, fondul a plătit pentru cumpărarea mall-ului peste 100 milioane de euro. Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall, amplasat în zona Eroii Revoluţiei.

Cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Banc­post 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Ţiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

Reprezentanţii companiei portugheze Sonae Sierra, care deţine în România mallul River Plaza din Râmnicu Vâlcea, spun că un preţ bun pentru City Mall ar fi 10 milioane de euro, cumpărătorul având nevoie de încă 20 milioane euro pentru a reconfigura centrul comercial. Portughezii au plătit în 2007 pentru mallul din Vâlcea un preţ de patru ori mai mare, respectiv 42 mil. euro, în condiţiile în care River Plaza este cu 40% mai mic decât City Mall (19.000 mp), având o suprafaţă închiriabilă de 12.000 mp.

"Deşi are o locaţie bună, City Mall are o arhitectură care nu permite modificarea structurii interioare. Eu îl văd trasformat într-un centru de proximitate, la parter cu un supermarket, la etajul unu cu o zonă de servicii, iar la doi cu o zonă de fashion. Problema ar rămâne etajul trei, unde este zona de food, care trebuie revitalizată. În opinia mea, un preţ corect pentru acest proiect ar fi de 10 milioane de euro pentru că mai este nevoie de circa 20 de milioane de euro pentru a-l reface. Înseamnă 30 de milioane de euro, buget cu care construieşti un proiect de la zero", a declarat şeful Sonae Sierra.