Patru români au murit în Ungaria după ce un autocar românesc s-a izbit frontal cu un TIR. Autocarul îi aparţine celui mai bogat om din Sibiu

Autor: Mediafax 21.06.2011

Cinci persoane au murit şi altele au fost rănite, marţi, în urma coliziunii frontale dintre un autocar românesc şi un camion sloven pe autostrada M70 din Ungaria.

Patru cetăţeni români şi şoferul unui TIR slovac şi-au pierdut viaţa în accidentul din Ungaria, iar alţi 23 de români au fost răniţi, fiind transportaţi la spital, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, ataşatul de interne al României la Budapesta, Ion Benţe.

Conform sursei citate, accidentul s-a produs la ora locală 4.50 (5.50 ora României), în Ungaria, în apropiere de graniţa cu Slovenia, când un autocar aparţinând firmei Atlassib a intrat în coliziune cu un TIR înmatriculat în Slovacia.

Autocarul românesc efectua o cursă pe relaţia România- Spania.

Directorul Atlassib, Daniel Micu, a declarat pentru MEDIAFAX că autocarul se îndrepta către Spania şi transporta pasageri din toate oraşele mari din România.

"Autocarul a ieşit aseară (luni - n.r.) din ţară pe la Arad şi se îndrepta către Spania. De la Bucureşti până la Arad autocarul a preluat pasageri din toate marile oraşe", a declarat Micu.

Acesta a precizat că un alt autocar al firmei a plecat către locul accidentului pentru a prelua ceilalţi pasageri. Citiţi mai mult despre românii care au urmărit un accident în Ungaria pe www.mediafax.ro

Firma Atlassib este deţinută de Ilie Carabulea, considerat cel mai bogat om din Sibiu, printre afacerile sale numărându-se şi Banca Carpatica.