Opinie Adrian Vasilescu: Ieşirea din criză va fi scumpă

Autor: Adrian Vasilescu 22.06.2011

Societatea românească are nevoie de un nou suport pentru o solidaritate reală. Cum şi l-ar putea asigura? Desigur, prin câteva reuşite certe, care să redeştepte încrederea şi speranţa în viitor. Dacă vom reuşi, în anul 2011, să obţinem reluarea unei creşteri economice sănătoase şi durabile, de cel puţin 1,5 la sută, pe fondul scăderii inflaţiei, un astfel de rezultat se va reflecta şi în nivelul de trai. Chiar începând din 2012. Şi speranţa va reînvia.

După ieşirea din recesiune, consolidarea creşterii economice pe plus a devenit o urgenţă. Pentru a-i deschide drum, e nevoie să fie grăbită soluţionarea problemelor de disciplină financiară, care să stimuleze creşterea volumului de economii şi relansarea procesului de investiţii; să asigure corelaţii normale între productivitate şi salarii, încurajând activitatea eficientă şi munca de calitate; să consolideze un sistem de salarii reale ce nu vor putea spori fără o creştere a productivităţii muncii. Din acest motiv, în primul rând, fiscalitatea trebuie să-i avantajeze pe cei ce vor să muncească, să facă performanţă economică şi să ajungă la profit.

Tocmai asta-i problema. Fiscalitatea nu stimulează companiile să facă profit. Şi, în primul rând, nu împinge înainte, către un alt comportament, acele companii care acum cheltuiesc mult, consumă mult, în timp ce cifrele lor de afaceri sunt mici. Din această combinaţie nu poate rezulta altceva decât o valoare adăugată nesemnificativă.

Profiturile multor companii sunt, deocamdată, substanţial diminuate. Din acest motiv, la sănătate, învăţă­mânt, armată, justiţie, poliţie, administraţie publică nu pot să ajungă decât sume extrem de mici. Nu ajung banii nici pentru investiţii publice: infrastructură, energetică, lucrări edilitare. Aceste tipuri de cheltuieli sunt şi vor mai continua să fie sufocate. Economia nu-i capabilă încă să alimenteze bugetul la nivel optim. Fiindcă, la noi, cele mai multe companii se menţin pe linia de plutire cu o eficienţă modestă a muncii, cu creşteri mari ale costurilor de producţie şi cu o competitivitate aflată la mare depărtare de cerinţele minime.

Creşterea economică durabilă, spre care ţintim în acest an, presupune reluarea investiţiilor. La rândul lor, investiţiile depind de reluarea procesului de economisire. Dar ajustarea fiscală nu este suficientă. Ea este doar factorul care poate sprijini reluarea procesului de recuperare economică. Mai e nevoie de un factor: competitivitatea. Punerea în mişcare a economiei româneşti, pe linia performanţelor europene, a eficienţei şi productivităţii înalte, va fi însă un proces anevoios şi cu costuri inevitabile. Dar un proces pe deplin posibil încă din acest an. Sub forma reducerii inflaţiei şi a reluării creşterii sănătoase.

Economisirea şi acumularea nu sunt fenomene pur cantitative. Iar un anumit nivel al acumulării, chiar înalt, nu este suficient pentru a declanşa automat investiţia creatoare şi o anume rată de creştere economică. Procesul e complex şi depinde fundamental de maniera societăţii noastre de a face economii, de a cheltui, de prejudecăţi, de incitările sau frânele în ceea ce priveşte investiţiile. Politica fiscală are şi ea rolul ei în formarea şi utilizarea capitalului. Fiscul stăvileşte, dirijează, restituie, într-un mod mai mult sau mai puţin util, mai mult sau mai puţin rapid, banii pe care-i încasează. Investitorii nu acceptă orice posibilitate de a-şi plusa banii pe care i-o propune viaţa economică. Ei urmăresc necontenit conjunctura, ca să intervină potrivit unor direcţii preferenţiale. Pentru că ştiu şi pot să-şi aleagă direcţia de acţiune. Dar, ceea ce defineşte superioritatea unei politici fiscale este faptul de a avea oricând mijloacele necesare creării unei strategii de stimulare a investiţiilor. Aici, societatea, cultura şi politica au un cuvânt de spus. Şi istoria de asemenea.