Premieră la CNVM: un şef de serviciu de 31 de ani este susţinut pentru postul de vicepreşedinte

Autor: Roxana Pricop 22.06.2011
Sorin Florescu, şeful serviciului de inspecţii şi control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) în vârstă de 31 de ani, a fost propus de PDL pentru poziţia de vicepreşedinte. Dacă va obţine votul Parlamentului, va deveni cel mai tânăr comisar şi singurul specialist" dintr-o conducere puternic colorată politic.


Ieri, puţini deputaţi şi senatori, unii chiar membri ai PDL, ştiau cine este Sorin Florescu, cu câteva minute înainte de ora 16:00, când erau programate audierile candidaţilor pentru poziţiile de membri în consiliul CSA şi pentru poziţia de vicepreşedinte al CNVM în cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor.

Sorin Florescu este susţinut de PDL şi candidează pentru un mandat de cinci ani la conducerea autorităţii de supraveghere şi reglementare a pieţei de capital. Conducerea CNVM este formată din şapte membri, preşedintele Comisiei fiind, din iunie 2001, Gabriela Anghelache. A doua funcţie de vicepre­şedinte este în prezent deţinută de Carmen Negoiţă.

După audierile de ieri, Parlamentul urmează să se pronunţe prin vot săptămâna viitoare asupra candidaturilor. PNL a propus anul trecut pentru funcţia de vicepreşedinte pe Alexe Gavrilă, de profesie inginer metalurgist, însă nu există informaţii oficiale care să confirme că partidul şi-a menţinut propunerea.

Sorin Florescu, în vârstă de 31 de ani, este din noiembrie 2007 şeful serviciului de inspecţii de control din cadrul CNVM. El a început să lucreze în cadrul CNVM de la 23 de ani în calitate de inspector şi de expert la nivel european. Candidatura lui Florescu pentru funcţia de vicepreşedinte al CNVM, rămasă liberă în urmă cu un an după expirarea mandatului lui Paul Miclăuş (susţinut de PNL), este o premieră pentru CNVM pentru că Florescu este primul candidat care provine din interiorul Comisiei. Ceilalţi şase comisari de la conducerea arbitrului pieţei de capital au fost numiţi de Parlament şi au ajuns în funcţii fiind susţinuţi de partidele politice aflate la guvernare fără însă a avea experienţă în supravegherea pieţei de capital. Dacă va obţine votul Parlamentului săptămâna viitoare, Sorin Florescu va deveni cel mai tânăr comisar de la conducerea CNVM.

A doua funcţie de vicepreşedinte al CNVM este deţinută de Carmen Negoiţă (susţinută de PDL şi soţia primarului sectorului 3 din Bucureşti Liviu Negoiţă), al cărei mandat de cinci ani expiră în 2012.


Miza pentru funcţia de vicepre­­şedinte este ridicată. La nivel salarial, Sorin Florescu ar putea obţine o creştere de aproape cinci ori a salariului dacă va deveni vicepreşedinte. În 2009, el a încasat un venit anual de 67.095 lei în calitate de şef serviciu inspecţii, în timp ce Carmen Negoiţă, vicepre­şedinte al CNVM , a obţinut un venit anual de 391.143 lei în acelaşi an, potrivit declaraţiilor de avere ale comisarilor.

În 2010 venitul anual încasat de Carmen Negoiţă a crescut până la 423.548 lei, potrivit declaraţiei de avere publicate de soţul acesteia Liviu Negoiţă.

Poziţia de vicepreşedinte ocupată de Carmen Negoiţă este de departe cel mai bine plătită din cadrul CNVM, nivelul salarial al acesteia fiind chiar peste cel al preşedintelui Comisiei. Potrivit declaraţiilor de avere, Gabriela Anghelache, preşedintele CNVM, a încasat în 2009 un venit anual de 274.513 lei, sub cel al comisarilor.

La nivel profesional, persoana care va deţine funcţia de vicepreşedinte va fi responsabilă de supravegherea şi reglementarea pieţei locale de capital pe care activează circa 2.000 de profesionişti, peste 20 de administratori care gestionează 73 de fonduri de investiţii cu active de 6,4 mld. lei, cinci SIF-uri cu active totale de 7,1 miliarde de lei (1,72 mld. euro), Fondul Proprietatea şi sucursala locală a Franklin Templeton, care ges­tionează activele de 16,1 mld. lei ale fondului, şi cei doi operatori de piaţă: Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Bursa din Sibiu (Sibex), precum şi depozitarele şi casele de compensaţie ale celor două pieţe. CNVM supraveghează circa 70 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, la care se adaugă alte circa 1.200 de societăţi listate pe RASDAQ, al căror statut este încă incert, dar şi cele cele 64 de societăţi de brokeraj care mai sunt active în prezent pe piaţa de capital.

Viitorul vicepreşedinte va avea în faţă un mandat deloc uşor. În ultimii ani Comisia Valorilor Mobiliare s-a confruntat cu tot mai multe scandaluri apărute pe piaţa de capital, printre care se numără nereguli descoperite în conducerea unei SIF, fraude la societăţi de brokeraj sau probleme în derularea ofertelor publice de preluare. Comisia a ieşit cu reputaţia ştirbită şi din scandalul falimentului FNI după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anul trecut că CNVM alături de Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas şi alţi inculpaţi în dosarul FNI este obligată la plata despăgubirilor corespunzătoare sumelor iniţial investite şi indexate cu rata de inflaţiei. Estimări neoficiale plasează despăgubirile la circ 60 milioane de euro, sumă ce reprezintă bugetul CNVM pe zece ani, astfel că Parlamentul a decis să amâne până anul viitor plata acestor despăgubiri.