Agenţia de turism Perfect Tour şi-a deschis un birou în Los Angeles

Autor: Mirabela Tiron 22.06.2011

Agenţia de turism Perfect Tour, cotnrolată de Corina Păcuraru, şi-a deschis un birou în Los Angeles (Sua) pentru a aduce turişti americani în România, Republica Moldova sau alte ţări europene.

Noul birou din Los Angeles este al treilea deschis pe plan internaţional, alături de cele din Chişinău şi Kiev. "Deschiderea noului sediu Perfect Tour din Statele Unite reprezintă un pas înainte în continuarea expansiunii noastre strategice", a declarat Corina Păcuraru, directorul general al Perfect Tour Group.

Serviciile principale cu care Pacific Perfect Tour vine în întâmpinarea clienţilor săi sunt bilete de avion la cele mai bune preţuri pentru Bucureşti, Cluj, Timişoara, Chişinău şi Kiev, au transmis oficialii companiei. Înfiinţată în 2004, Perfect Tour este una dintre cele mai mari companii din România cu o cifră de afaceri de 24 milioane euro în 2010. Perfect Tour este prezentă prin cele 15 birouri proprii în România, Chişinău, Kiev şi Los Angeles.