Dacă va fi trimisă în Liga a III-a, Universitatea Craiova va avea adversari precum Damila Măciuca

Autori: Adrian Iosub , Cristi Stăncescu 23.06.2011

"Dăm două-trei măciuci Ştiinţei!"



Locuitorii din Măciuca ţin cu Universitatea, dar ar vrea ca echipa locală să se impună într-un joc direct

Cel puţin după prima decizie a comisiilor de licenţiere, Ştiinţa a fost trimisă în Liga a III-a. Vestea a ajuns şi la Măciuca, localitate care îi aşteaptă cu braţele deschise pe olteni.

După ce treci de Bălceşti, localitatea natală a şefului ligii, Dumitru Dragomir, şi reuşeşti să te strecori 20 de kilometri printre gropile din asfalt, ajungi la Măciuca. E agitaţie mare în comuna care de o săptămână are echipă în Liga a III-a. De două zile, de când au aflat că Ştiinţa ar putea juca în Divizia C chiar pe terenul din comună, sătenii sunt în culmea fericirii.

Teren între două lanuri de porumb

La doar câteva sute de metri de primăria din Măciuca, după ce cobori într-o vale pe un drum neasfaltat, se întrezăreşte şi terenul din Măciuca. Poziţionată între două lanuri de porumb, "arena" nu are tribune, dar patronii echipei Damila au în plan să construiască una de 400 de locuri. Gazonul lipseşte şi el pe alocuri, dar vestiarele au termopane şi apă caldă. "O să încercăm să amenajăm mai bine, cu ajutorul patronilor echipei. Totuşi, avem un stadion bine întreţinut", se laudă viceprimarul Victor Catrinoiu. Deşi e fan înfocat al Ştiinţei, vicele spune că ar ţine cu echipa locală: "Primim Craiova cu cea mai mare plăcere. Localnicii ar ţine cu echipa noastră, deşi mulţi, ca şi mine, ţin cu Universitatea. La meciul direct vom încerca să dăm două-trei măciuci în poarta Craiovei. Mi-ar părea rău totuşi ca Universitatea să ajungă să joace aici". Consilierul Viorel Rafailă spune şi el că localnicii vor face totul ca Ştiinţa să se simtă bine, dacă va ajunge în comună: "Suntem bucuroşi că am promovat. Aşteptăm Universitatea cu mare plăcere dacă va veni aici".

Berbeşti, altă posibilă destinaţie

Dacă Ştiinţa nu va fi invitată să joace în liga secundă, o altă destinaţie din sezonul viitor al Ligii a III-a ar putea fi Berbeşti, o comună transformată în oraş în 2003. Pe terenul din localitate îşi dispută jocurile o altă divizionară a treia din Vâlcea, Ghecon Lăpuşata. Terenul, situat lângă exploatarea minieră de lignit, are o singură tribună din beton, iar gazonul este probabil cel mai prost din toate stadioanele pe care se dispută jocuri în seria a patra.

Citiţi mai mult despre posibila retrogradare a echipei de fotbal Universitatea Craiova pe www.prosport.ro