Fecioare bolnave din iubire/ de Elisabeta Lăsconi

Iubirea aduce suferinţă, iar suferinţa duce spre moarte. Ştiam că micul roman goethean "Suferinţele tânărului Werther" de Goethe a provocat un val de sinucideri în secolul al XIX-lea, ducând ficţiunea spre altă zonă mai largă, ţinând de sensibilitatea unei generaţii, de o modă sau mentalitate, care compun spiritul unei epoci. Dar nu ştiam că fenomenul se petrecuse şi în China, cu două secole mai devreme, când fecioarele bolnave din iubire căutau să imite o celebră poveste de dragoste din opera "Pavilionul Bujorilor".

Lisa See a descoperit că la mijlocul secolului al XVII-lea în Delta Yangsi erau publicate mai multe scriitoare decât în tot restul lumii, a găsit "Comentariul celor trei soţii", prima carte din lume de acest fel, cuprinzând reflecţii pe marginea piesei "Pavilionul Bujorilor" scrisă de Tang Xianzu, care l-a impus ca promotor al qing-ului, adică emoţia profundă şi dragostea sentimentală. Piesa a circulat în mai multe versiuni, a fost jucată, cenzurată şi interzisă, zigzag-ul ei continuă şi azi.

Tang Xianzu şi-a plasat povestea în timpul dinastiei Song (930-1127), dar scria, de fapt, despre dinastia Ming (1368-1644), când trăiesc cei doi îndrăgostiţi a căror pasiune trece bariera dintre viaţă şi moarte. "Pavilionul Bujorilor" este citită de eroina romanului, care se numeşte Floare-de-Bujor, aparţine unei familii instruite, cu nouă generaţii de cărturari. Spectacolul de operă la care asistă prilejuieşte descoperirea unui tânăr pentru care încalcă interdicţiile.

Interdicţii de tot felul îngrădeau viaţa femeii şi mai ales a tinerelor fete: căsătoriile erau decise de familii, rareori o fată îşi vedea alesul înainte, mame şi mătuşi o instruiau pentru căsătorie, ca să fie agreate de soţi, acceptate de soacre: învăţau să cânte la ţiteră, brodau pantofiori pentru viitoarele soacre. Singurul rost era cel de a naşte fii care să împlinească datini legate de cultul strămoşilor.

Dar Floare-de-Bujor se bucură de iubirea şi preţuirea tatălui care, la aniversarea celor 16 ani, îi oferă un spectacol cu opera "Pavilionul Bujorilor", pe care femeile din familie îl pot vedea numai dindărătul unui paravan. Floare-de-Bujor zăreşte un tânăr şi chipeş poet, de care se îndrăgosteşte, îl întâlneşte de trei ori, deşi încalcă regulile ce îi fixau conduita. Tot atunci, tatăl îl prezintă invitaţilor pe viitorul soţ, însă fata ţine ochii închişi, refuzând să-l vadă, refuz cu urmări tragice.

Şi pe măsură ce se apropie ziua nunţii, tânăra trăieşte cu tot mai mare intensitate pasiunea ei pentru tânărul poet, se refugiază în lectura piesei "Pavilionul Bujorilor", adaugând pe marginea filelor propriile observaţii. Aşa începe istoria extraordinară: Floare-de-Bujor se stinge bolnavă din iubire şi, devenită spirit ce bântuie, realizează "Comentariul celor trei soţii", cale prin care autoarea prezintă lumea tradiţională chineză, cu datini de căsătorie şi naştere, cu riturile trecerii spre moarte şi cultul strămoşilor, şi mai ales cu viaţa spiritelor ce nu se desprind de lumea celor vii.

"Dragostea Florii-de-Bujor" este cel mai bun roman scris de Lisa See, de altfel, apare în Biblioteca Rao. Dar surpriza pe care nu ştiu cum să o interpretez vine dinspre traducere. În loc de numele traducătorului, apare precizarea "Traducere din limba engleză de Graal Soft SRL". Ce anume a determinat un traducător să accepte anonimatul, renunţând la propria identitate? Traducerea literară a ajuns simplă afacere de firmă?

Lisa See, Dragostea Florii-de-Bujor, Editura RAO, traducere din limba engleză de Graal Soft SRL, 2011, 352 pag.