UPDATE: Cristian Constantinescu se retrage de la conducerea UNSAR. Allianz o numeşte în locul său pe Daniela Grigore

Autor: Ciprian Botea 23.06.2011

Cristian Constantinescu s-a retras de la conducerea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR), în locul său fiind desemnată Daniela Grigore, directorul diviziei de daune din cadrul Allianz-Ţiriac.

Constantinescu renunţă la conducerea UNSAR în contextul în care la sfârşitul acestei luni îi expiră mandatul de consilier al Allianz-Ţiriac, compania care deţine preşedinţia organizaţiei până în 2013. Mandatul de preşedinte al UNSAR este deţinut de una din societăţile membre, care desemnează propriul reprezentant pentru a exercita această funcţie.

El rămâne în continuare membru în Consiliul de Supraveghere al Allianz-Ţiriac, dar spune că a renunţat la poziţia deţinută în cadrul UNSAR pentru a permite unui executiv al companiei să exercite această funcţie. Daniela Grigore lucrează la Allianz-Ţiriac din 2007 după ce anterior deţinuse poziţii de conducere în cadrul Asirom şi Garanta.

Constantinescu a fost nominalizat recent de către PDL, principalul partid din coaliţia aflată la guvernare, pentru postul de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), dar aşteaptă aprobarea Parlamentului. Constantinescu este cel care a creat de la zero societatea Allianz-Ţiriac şi a dus-o până la stadiul de cea mai mare companie din piaţa asigurărilor.