Industria zahărului rămâne cu doar câteva fabrici: în doar un an preţul zahărului aproape s-a dublat

La începutul acestui an fabrica de zahăr Bod de lângă Braşov, cu o istorie de peste 120 de ani, a intrat în insolvenţă sufocată de datorii, acesta fiind un nou semnal de alarmă tras în industria zahărului, un sector unde producţia se află la 60% faţă de anii '90.

În ultimii ani însă şi alte fabrici s-au confruntat cu probleme. Astfel fabrica de zahăr din Lieşti, controlată în 2008 de investitori ruşi, a fuzionat cu cea din Urizceni după ce afacerile i se înjumătăţiseră într-un singur an, iar retailerul PIC, care opera o unitate de ambalare a zahărului, a decis să iasă de pe piaţă cu puţin timp înainte de a intra în insolvenţă.

"Numărul fabricilor de zahăr a scăzut şi din cauza privatizărilor nereuşite sau a decapitalizărilor de după 1990", explică Ioan Armenean, preşedinte al Asociaţiei Române a Producătorilor de Zahăr din Sfeclă (ARPZS).

În anii '90 în România erau 33 de fabrici de zahăr, iar la sfârşitul lui 2009 mai erau doar nouă, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, dintre care una - Zahărul Bod- a intrat în insolvenţă, dar îşi continuă activitatea. În urma acestor închideri, cele mai afectate au fost oraşele mici, cu mai puţin de 10.000 de locuitori precum Răcari sau Babadag, a căror economie gravita în jurul acestei industrii.

"Multe din fabricile care s-au închis aveau şi un nivel tehnic scăzut, erau făcute cu ajutorul unor componente de proastă calitate şi erau şi ineficiente din punct de vedere energetic", povesteşte Armenean, care este şi director al fabricii Zahărul Luduş.

De cealaltă parte, singurele fabrici care au rezistat au fost cele cumpărate de investitori străini care au "injectat" milioane de euro în utilaje şi retehnologizări, iar rezultatele sunt afaceri de peste 160 mil. euro anual, cum se în tâmplă în cazul grupului austriac Agrana, care deţine centre de producţie de zahăr la Buzău şi Roman şi o fabrică de amidon la Ţăndărei.

"Aşa au rezistat pe piaţă Oradea, Luduş, Roman sau Buzău. Fabrica din Bod, care are acum probleme, are capital românesc", afirmă Armenean.

Fabrica de zahăr din Bod a avut anul trecut afaceri de 13,5 milioane de euro, în scădere cu mai mult de o treime faţă de 2009. În ultimii doi ani fabrica din Bod a înregistrat pierderi cumulate de aroape 4 milioane de euro, potrivit datelor publicate într-un raport disponibil pe site-ul firmei Cenţu SPRL, administratorul judiciar al Zahărul Bod.

Fabrica de zahăr din Bod este controlată de firma Darcom din Braşov, aflată şi ea în insolvenţă, firmă ai cărei acţionari sunt Lucreţia şi Iulian Tartaga, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Datoriile către creditori ale Zahărul Bod au fost anul trecut de două ori mai mari decât cifra de afaceri, ridicându-se la 30 de milioane de euro, în creştere cu 11% faţă de 2009, conform datelor din raportul citat.

"Cele mai mari datorii ale Zahărul Bod sunt către stat prin impozite şi taxe neplătite, dar şi către Leumi Bank sau parteneri comerciali", explică Aurel Cenţu de la firma Cenţu SPRL.

În acest moment fabrica din Bod continuă să funcţioneze cu 100 de angajaţi, cu 150 mai puţin decât în urmă cu cinci ani.

"Fabrica ar putea fi scoasă şi la vânzare, însă cumpărătorul trebuie să plătească datoriile la nivelul la care vor fi stabilite, dar este greu de crezut că se va găsi un investitor", adaugă Cenţu.

El mai spune că la sfârşitul acestei luni creditorii trebuie să îşi dea acordul în privinţa datoriilor, însă ar mai putea dura o perioadă până se vor clarifica lucrurile.

Problemele cu care se confruntă industria zahărului se văd şi în producţia locală, cu 40% mai mică faţă de 1990, potrivit datelor MADR. Dacă în 1990 fabricile de zahăr din România produceau 538.000 de tone anual, în 2000 producţia se cifra la 475.000 de tone, pentru ca în 2009 să se reducă până la 320.000 de tone.

Piaţa locală a zahărului a fost zdruncinată şi pentru că înainte de integrarea în Uniunea Europeană România a negociat o cotă de zahăr de circa 110.000 de tone de zahăr din sfeclă şi o cantitate de 330.000 de tone pentru procesarea zahărului brut în condiţiile în care consumul intern de zahăr se cifrează la 550.000-600.000 de tone în fiecare an.

Odată cu primul an de la integrarea în Uniunea Europeană semnele problemelor din anii anteriori au început să se vadă în bilanţurile producătorilor de zahăr, profiturile celor mai mari jucători de pe piaţă, Agrana şi Lemarco, fiind reduse la jumătate.

Marii jucători nu au stat cu mâinile în sân, s-au mişcat rapid şi au ocupat locul lăsat liber de companiile româneşti aflate în derivă.

Americanii de la Lemarco au fost foarte activi în ultimii ani, semnând un parteneriat cu Zahărul Călăraşi. Lemarco a mai achiziţionat în urmă cu trei ani şi competitorul Marr Sugar care opera fabrica de zahăr din Urziceni.

În 2009, Lemarco a decis să oprească producţia de zahăr de la Lieşti pentru o scurtă perioadă şi să transfere temporar producţia la Urziceni. În prezent, Lemarco produce zahăr în România atât în unitatea de la Urziceni, cât şi în cea de la Lieşti.

"În 2009 am achiziţionat fabrica de la Urziceni care avea o capacitate mai mare decât cea de la Lieşti, am intrat pe sistemul de cote şi nu avea sens să lucrez cu ambele fabrici în acelaşi timp. A fost o situaţie de conjunctură", explică Dan Popovici, director în cadrul Lemarco.

În prezent, primii cinci jucători de pe piaţă sunt companii cu capital străin precum Agrana, Lemarco sau Zahărul Oradea şi au afaceri cumulate de peste 300 de milioane de euro. Competitorii români, precum Zahărul Luduş sau Zahărul Corabia, se află la mare distanţă având afaceri mai mici de 50 de milioane de euro.