Constantin Toma neagă că s-ar retrage de la conducerea Omniasig. “Nu este o informaţie corectă”

Autor: Ciprian Botea 24.06.2011

Constantin Toma, preşedintele Omniasig, a negat că s-ar retrage de la conducerea companiei de asigurări pe care o conduce de 15 ani, în condiţiile în care mai multe surse din piaţă spun că acesta şi-ar fi prezentat deja demisia austriecilor de la Vienna Insurance, acţionarul majoritar al Omniasig.

"Nu e o informaţie corectă", a răspuns Toma la intrebarea ZF dacă s-a retras de la conducerea Omniasig. El nu a dorit însă să comenteze dacă a existat sau există o intenţie în acest sens.

Sursele citate spuneau că Toma ar fi transmis ieri la Viena, prin fax, scrioarea de demisie.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Vienna Insurance nu au dorit să comenteze pe marginea eventualei demisii a lui Constantin Toma, dar au precizat că grupul se află în acest moment într-un proces de schimbare a structurii afacerilor pe care le deţine în România.

"Vienna Insurance Group se află într-un proces de schimbare a structurii afacerilor din România. Nu comentăm alte zvonuri", a spus Alexander Jedlicka, responsabil PR la Vienna Insurance Group.

Austriecii deţin pe plan local alături de Omniasig şi companiile Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.

Toate cele trei companii din Vienna Insurance Group de pe piaţa asigurărilor generale au avut anul trecut afaceri în scădere. Omniasig (numărul trei pe piaţă, după Astra şi Allianz-Ţiriac), de la 264 milioane de lei la 217 milioane de lei prime brute subscrise, BCR Asigurări (numărul cinci) de la 141 milioane de lei la 124 milioane de lei iar Asirom (numărul şase) de la 134 milioane de lei la 106 milioane de lei.

Informaţii potrivit cărora Toma s-ar retrage de la conducerea Omniasig au apărut şi în toamna anului trecut, reprezentanţii Vienna Insurance declarând atunci că se află în negocieri cu acesta pentru încheierea mandatului. Într-un final mandatul de preşedinte al lui Toma a fost prelungit.

Constantin Toma este unul din cei mai buni profesionişti de pe piaţa asigurărilor din Romania. El a dus Omniasig in primele trei companii de asigurări pornind intai ca un proiect al fostei bănci de stat Bancorex, firma fiind achiziţionată ulterior de către fondul de investiţii israelian TBIH şi apoi de către austriecii de la Vienna Insurance Group.