Şi tu, Coca-Cola? Producătorul de băuturi răcoritoare creşte preţurile cu 3%-4% începând din iulie

Autor: Adrian Voicu 26.06.2011

Coca-Cola plănuieşte să crească preţurile la băuturile răcoritoare cu 3%-4% în iulie, peste creşterea de două procente făcută la începutul anului, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, informează Reuters.

Creşterea de preţ care va fi implementată începând cu 31 iulie a fost cauzată de creşterea preţurilor materiilor prime peste nivelul anticipat de companie.

Ca şi alte companii producătoare de alimente şi băuturi, Coca-Cola se confruntă cu creşterea costurilor pentru materialele de fabricaţie precum porumbul, uleiul şi ambalajele.

Pepsi a anunţat de asemenea, la începutul acestei luni că a notificat retailerii asupra unei creşteri de preţuri cu 3% până la 5% începând cu 10 iulie.