Carol Bartz rămâne CEO al Yahoo!

Autor: Ştefan Vrabie 27.06.2011

Carol Bartz, directorul executiv al companiei de internet Yahoo!, s-a confruntat cu investitorii care şi-au pierdut răbdarea aşteptând rezultatele planului de redresare a portalului web, în cadrul reuniunii anuale a acţionarilor companiei, scrie agenţia de presă Bloomberg.

Preşedintele companiei Roy Bostock şi-a exprimat însă sprijinul pentru Bartz, astfel că în cele din urmă 80% din acţionari au reales-o pe Bartz. "Progresul realizat de noi este motivul pentru care consiliul de administraţie a susţi­nut-o pe Carol, precum şi echipa ei de management", a spus Bostock.

Investitorii şi-au exprimat frustrarea cu privire la perspectivele de creştere ale Yahoo! şi modul în care au fost gestionate activele asia­tice, active despre care unii analişti spun că reprezintă mai mult de jumătate din valoarea Yahoo!. Sub conducerea lui Bartz, Yahoo! a re­dus costurile prin reducerea locurilor de mun­că şi a semnat un parteneriat cu Microsoft.

Cu toate acestea cota de piaţa Yahoo! în Statele Unite a stagnat la 16% încă din decembrie, potrivit firmei de cercetare ComScore.

Pe lângă problemele din Asia cu Alibaba Group, companie deţinută de Yahoo!, care a transferat divizia de plăţi online, Alipay, către o companie din China care în mare parte este deţinută de directorul executiv Alibaba, Jack Ma, echipa lui Carol Bartz se mai confruntă şi cu o creştere a concurenţei în segmentul de afaceri principal al companiei, care include serviciile de e-mail şi funcţiile de ştiri.

Yahoo! este al patrulea site ca mărime după numărul de vizitatori din lume, căzând de pe locul trei pe care era anul trecut. Google rămâne numărul unu, urmat de Microsoft şi Facebook.

Vânzările Yahoo! au scăzut cu 13% pe perioada 2008 Ð 2010, în timp ce Google a crescut cu 35%.

Valoarea de piaţă a companiei Yahoo! este de 19,4 miliarde de dolari, în scădere cu 10,5% de la începutul anului. În primul trimestru al anului care s-a încheiat la sfârşitul lunii martie compania a înregistrat un venit de 1,2 miliarde de dolari.