Guvernul elimină preţul de referinţă pentru încălzirea populaţiei

Autor: Dinca Thomas 27.06.2011

Guvernul nu va mai stabili preţuri de referinţă pentru încălzirea populaţiei şi va permite primarilor să aprobe, conform propriei strategii, un tarif mai mic decât cel solicitat de către furnizor, dar îi va obliga să acopere diferenţa doar de la bugetul local, sub sancţiunea sistării altor fonduri.

Noile reguli, care vor elimina astfel subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populaţiei, au fost pre­gătite sub forma unui proiect de ordo­nanţă de urgenţă, care va intra în vigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial. Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale, Guvernul acoperind de la nivel central până la 45% din cheltuielile cu com­bustibilul ale producătorilor de energie termică.

Sistemul este aplicat în baza preţurilor locale de referinţă.

Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern abrogă însă prevederea care stabileşte că preţurile locale de referinţă pentru fiecare localitate sunt fixate de autorităţile de reglementare, cu avizul ministerelor implicate, şi permite în schimb primăriei să aprobe preţuri locale la energia termică facturată populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a agentului termic livrat.