Acţionarii BVB nu sunt interesaţi de fuziunea cu Sibex

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax 27.06.2011

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) nu au reuşit nici sâmbătă să dezbată în­jumătăţirea capitalului social, de la 76,7 mi­lioane de lei la 38,3 milioane de lei, şi apro­ba­rea de prin­ci­piu a fuziunii cu Sibex, deoarece nici la a do­ua convocare nu s-a întrunit cvorumul necesar.

La AGEA au fost prezenţi acţionari care deţin împreună 24,06% din acţiunile Bursei de Valori, iar cvorumul minim era de 50%. Vineri, la prima convocare, şedinţa nu s-a putut derula din lipsă de cvorum, fiind prezenţi acţionari care deţin doar 45,2% din titluri, faţă de nivelul minim cerut, de 75%.

"Nu pot să spun acum dacă vom repune subiectele în discuţie într-o altă AGA. Prezenţa de astăzi a arătat o lipsă de interes a acţionarilor, deşi punctele de pe ordinea de zi au fost interesante", a declarat sâmbătă preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Stere Farmache.

Reducerea capitalului social a fost so­li­ci­tată în luna aprilie de mai mulţi acţionari, însă propunerea nu a fost inclusă de Con­siliul de Administraţie al BVB pe ordinea de zi a AGA de la sfârşitul lunii deoarece cererile acţionarilor respectivi nu au întrunit anumite criterii de "fond şi formă".

Ulterior, Consiliul de Ad­minsitraţie al Bursei a convocat o nouă AGA pentru 24 iunie în care să se discute solicitările acţionarilor.

Conducerea BVB a prezentat, cu câteva zile înainte de AGEA de sâmbătă, acţio­na­rilor un material informativ prin care arată că înjumătăţirea capitalului reduce din "agre­sivitatea" com­pe­tiţională a Bursei şi poate transforma BVB într-o "ţintă mai facilă" în cazul unei eventuale tentative viitoare de preluare şi "poate reprezenta un stimul suplimentar pentru potenţiale procese de fuziune".

Pe ordinea de zi a AGA de vineri figura şi aprobarea de principiu a fuziunii BVB cu bursa de la Sibiu.

Fuziunea celor două burse a mai fost în discuţie la BVB la finele lunii aprilie, în AGA, în aceeaşi zi cu şedinţa acţionarilor de la Sibex. Totuşi, atunci la BVB nu s-a întrunit cvorumul necesar, în timp ce la Sibiu s-a aprobat de principiu fuziunea.

Administratorii BVB şi ai Sibex au decis la finalul lunii ianuarie să reia discuţiile cu privire la fuziune. Atunci, membrii celor două Consilii de Administraţie stabiliseră ca cele două pieţe să continue dezvoltarea pe segmentul principal - Bursa de la Bucureşti pe piaţa la vedere, iar cea de la Sibiu pe derivate. Totuşi, BVB a încercat să accelereze dezvoltarea pe segmentul de derivate.

Potrivit unor surse din piaţa de capital, Erste Sparinvest şi Franklin Templeton deţin indirect aproape câte 5% din titluri. Un alt acţionar important al Bursei este SIF Moldova, care are un pachet de aproape 5%.